anchetaonline.ro

Start cu energie la Călinești! Peste 1.000 de copii, campioni și legende la Caravana „Născut pentru Sport – Argeș”

de | 05.11.2025 08:50 | Județean, Lifestyle

Peste o mie de copii au descoperit bucuria mișcării, emoția competiției și inspirația campionilor la startul celei de-a doua ediții a Caravanei „Născut pentru Sport – Argeș”. Evenimentul a transformat curtea școlii din Călinești într-o adevărată arenă a entuziasmului, reunind sportivi de elită, antrenori, legende ale FC Argeș și reprezentanți ai administrației județene, într-o zi dedicată valorilor autentice ale sportului: educație, respect și fair-play.

Sursă foto: FB CJ Argeș

Marți, la Călinești, s-a dat startul celei de-a doua ediții a Caravanei NĂSCUT PENTRU SPORT – Argeș, un proiect care aduce mișcarea, bucuria și valorile autentice ale sportului mai aproape de copii și tineri. Peste 1.000 de copii au participat la demonstrații sportive, activități interactive și momente pline de emoție alături de campioni mondiali, olimpici și fotbaliștii echipei FC Argeș!

La deschiderea oficială au fost prezenți: Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș, Dani Coman, președintele FC Argeș, alături de jucătorii echipei și foste glorii ale clubului, Beatrice Mercado, inițiatoarea proiectului „Născut pentru Sport”, parteneră de suflet a Consiliului Județean Argeș.

Sursă foto: FB CJ Argeș Sursă foto: FB CJ Argeș

Potrivit informării celor de la CJ Argeș, evenimentul a reunit oameni care cred în puterea educației prin sport: Ioana Făcăleață – prefect al județului Argeș, Dumitru Tudosoiu – inspector școlar general, Ioana Georgescu – primar al comunei Călinești.

Energia zilei a fost întreținută de antrenori și sportivi de elită: Rafael Udeanu (aikido), Dan Florea (judo), conf. dr. Sebastian Ene (karate), conf. univ. dr. Emilian Răbolu – președinte al Colegiului Central al Antrenorilor FRJ, Viorel Dobrin și echipa CS de Skanderberg, legenda FC Argeș – Vasile Stan!

”Cât de important este să susținem sportul”

Peste o mie de copii din Argeș au trăit o zi de neuitat alături de campioni mondiali, legende ale sportului și echipa FC Argeș, în frunte cu Dani Coman și Bogdan Andone. Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru-Bughiu, a subliniat importanța susținerii sportului încă din copilărie și a reafirmat angajamentul instituției de a fi un partener activ în proiecte care promovează mișcarea, performanța și valorile autentice.

Sursă foto: FB CJ Argeș

”Născuți pentru sport!

Peste 1.000 de copii, autografe de la campioni mondiali, legende ale sportului și echipa FC Argeș – în frunte cu Dani Coman și Bogdan Andone!

Am trăit o zi cu adevărat specială, alături de acești minunați copii care au descoperit ce înseamnă pasiunea pentru sport, inspirația și fair-play-ul.

Astfel de evenimente ne arată cât de important este să susținem sportul de la cele mai fragede vârste. Consiliul Judetean Arges va rămâne un partener activ în orice demers care îi aduce pe tineri mai aproape de mișcare, performanță și valori autentice”, a transmis vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru-Bughiu.

„Când comunitatea, școala și administrația se implică, se nasc campioni”

Emoție, entuziasm și bucurie sinceră – acestea au fost trăirile care au umplut curtea școlii din Călinești, unde copiii i-au întâmpinat cu aplauze pe jucătorii și legendele FC Argeș. Prefectul județului Argeș, Ioana Făcăleață, a vorbit despre puterea sportului de a uni comunități și de a forma caractere, subliniind importanța colaborării dintre școală, administrație și cluburile sportive pentru a inspira noile generații de campioni.

Sursă foto: FB Facaleata Ioana.

”M-am bucurat să văd astăzi (n.r. – marți, 4 noiembrie) fericirea și emoțiile sincere de pe chipurile a sute de copii atunci când autocarul FC Argeș a ajuns la Călinești cu întreaga echipă!

Au făcut poze, au luat autografe și s-au bucurat din plin de întâlnirea cu idolii lor.

Mi-a făcut mare plăcere să revăd fostele glorii ale FC Argeș, inclusiv pe președintele clubului, Dani Coman, și actualii jucători care duc mai departe legenda alb-violetă!

Le mulțumesc și tuturor sportivilor și antrenorilor din alte discipline – karate, judo, skanderbeg – care au fost astăzi (n.r. – marți, 4 noiembrie) alături de copii și au oferit amintiri de neuitat!

Felicit Revista “Născut pentru Sport”, Consiliul Județean Argeș, Primăria Călinești și pe primarul Ioana Georgescu pentru un eveniment reușit, care promovează valorile autentice ale sportului argeșean.

Sportul unește, inspiră și modelează caractere. Iar când comunitatea, școala și administrația se implică împreună se nasc campioni — nu doar în teren, ci și în viață!”, a fost mesasjul transmis de prefectul de Argeș, Ioana Făcăleață.

Sursă foto: FB CJ Argeș și FB Facaleata Ioana.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Clip de manele filmat în biserica din curtea Muzeului Golești

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole