Societatea Apă Canal 2000 SA atrage atenția cetățenilor din municipiul Pitești, care dețin imobile fără branșamente de apă și/sau racorduri de canalizare, să își urgenteze demersurile pentru racordare. Străzile vizate sunt incluse în Programul de investiții al Primăriei pentru anul 2025, iar finalizarea lucrărilor va împiedica viitoare intervenții în carosabilul reabilitat. Cei interesați sunt rugați să depună documentația necesară la Ghișeul Unic al societății sau prin e-mail, asigurându-se că respectă toate cerințele legale pentru executarea lucrărilor.
Societatea Apă Canal 2000 SA recomandă cetăţenilor care deţin imobile în municipiul Piteşti, care nu au branşamente de apă și/sau racorduri de canalizare şi sunt situate pe următoarele străzi: Velișoara – Grigorești, Tineretului – zona Școală Gimnazială „Mihai Eminescu‟, Zamfirești (drum lateral), Toma Ghenea (tronson care face legătura cu str. Argeșului), Bogdan Petriceicu Hașdeu, Aurel Vlaicu (drum lateral), Jan Constantinescu, Spiru Haret, Azurului, Despina Doamna, Izlazului, să urgenteze demersurile pentru racordarea acestor imobile la reţelele de apă şi/sau de canalizare. Precizăm că străzile menţionate sunt cuprinse în Programul de investiţii pe anul 2025 al Primăriei Municipiului Piteşti, pentru execuţia lucrărilor de modernizare/reabilitare, iar după finalizarea lucrărilor nu se vor mai face intervenții prin spargerea carosabilului în perioada de garanție.
”Pentru racordarea la reţelele de apă şi/sau de canalizare, persoanele interesate trebuie să depună la Ghişeul Unic al societăţii din Piteşti, b-dul I.C. Brătianu, nr. 24A, sau prin e-mail, la adresa contact@apa-canal2000.ro, Comandă de întocmire documentaţie tehnică, însoţită de următoarele documente în copie: act de identitate proprietar(i), act de proprietate/închiriere/moştenire, plan de situaţie şi plan de încadrare în zonă, dovada achitării contravalorii avizului şi proiectului. După eliberarea proiectului şi depunerea Comenzii de execuţie, clienţii pot opta pentru execuţia lucrărilor cu societatea Apă Canal 2000 sau cu una dintre firmele agreate. Reamintim că societatea Apă Canal 2000 SA execută lucrări de branşare/racordare numai la limita de proprietate, urmând ca fiecare beneficiar să efectueze lucrarea, pe domeniul privat, numai cu firme specializate în lucrări de apă şi canalizare, autorizate conform actelor normative în vigoare”, transmit reprezentanții celor de la Apă Canal 2000 SA.
Sursă foto: Facebook Primăria Municipiului Pitesti
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: