Primăria Orașului Ștefănești, județul Argeș, prin compartimentul de specialitate, aduce la cunoștința cetățenilor prevederile Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia.
Această plantă alergenă, invazivă, afectează grav sănătatea populației, producând reacții alergice severe și poluare biologică. În acest sens, legea impune măsuri ferme pentru prevenirea, combaterea și distrugerea acesteia, transmite administrația locală.
Cine are obligația să combată ambrozia?
• Proprietarii și deținătorii de terenuri (atât intravilan, cât și extravilan);
• Administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole;
• Beneficiarii lucrărilor de construcții.
Controale și sancțiuni
• Primul control se va face în perioada 1 – 15 iulie. Cei care nu aplică măsurile de combatere sunt sancționați cu Avertisment.
• 16 iulie – 31 octombrie: Se efectuează al doilea control. Cei care nu s-au conformat avertismentului vor fi sancționați astfel:
• Persoanele fizice: amendă între 1.000 lei – 5.000 lei
• Persoanele juridice: amendă între 10.000 lei – 20.000 lei
Ce măsuri trebuie luate?
Fiecare proprietar sau administrator de teren are obligația să ia măsurile necesare de prevenire și combatere a ambroziei (cosire repetată, smulgere manuală, tratamente chimice acolo unde este cazul etc.).
Pentru mai multe detalii puteți consulta un ghid complet al măsurilor recomandate de Ministerul Mediului aici: https://www.mmediu.ro/…/Ambrozia%20prezentare%20si…
Prezentare și combatere ambrozie – Ministerul Mediului
Ce urmează?
În perioada următoare, Primăria Ștefănești va identifica terenurile neîngrijite și va transmite notificările prevăzute de lege iar acolo unde se impune, autoritatea locală va interveni pentru combaterea ambroziei.
Implicarea comunității
Cetățenii sunt rugați să sprijine aceste demersuri, semnalând terenurile invadate de ambrozie sau neîngrijite.
Sesizările pot fi transmise direct către Primărie sau prin canalele oficiale de contact.
Vă mulțumim pentru sprijinul acordat în menținerea unui mediu sănătos în comunitatea noastră!”, au mai transmis reprezentanții Primăriei Ștefănești.
Foto: Facebook
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro