anchetaonline.ro

Strategia pentru Argeș 2035: Un nou pas spre dezvoltare durabilă

de | 14.08.2025 08:03 | Județean, Administrație

Consiliul Județean Argeș marchează un pas important în direcția dezvoltării teritoriale prin finalizarea formei preliminare a Planului de Amenajare a Teritoriului Județean (P.A.T.J.) – Etapa a III-a. Documentul, finanțat prin PNRR, oferă o viziune strategică pentru dezvoltarea durabilă a județului până în anul 2035 și a fost prezentat public în cadrul unei dezbateri dedicate noilor componente ale planului: strategia de dezvoltare teritorială și planul de acțiune pentru implementare. Argeșul se numără printre puținele județe din țară care beneficiază de un astfel de instrument de planificare cu sprijin financiar european.

Consiliul Județean Argeș anunță finalizarea formei preliminare a Planului de Amenajare a Teritoriului Județean (P.A.T.J.) Argeș – Etapa a III-a, un document strategic esențial pentru dezvoltarea durabilă a județului. Cu această ocazie, miercuri, 13 august, a fost organizată o dezbatere publică dedicată prezentării celor mai recente componente ale proiectului:

  • Partea a III-a: Strategia de dezvoltare teritorială a județului
  • Partea a IV-a: Planul de acțiune pentru implementarea propunerilor

Proiectul, accesat de Consiliul Județean Argeș, este finanțat prin fonduri europene, în valoare totală de 1.666.000,00 lei (TVA inclus), dintre care 1.388.349,08 lei reprezintă cheltuieli eligibile și 277.650,92 lei cheltuieli neeligibile.

Sursă foto: CJ arges

„Este un proiect strategic de importanță majoră pentru județul Argeș, care va ghida modul de organizare, utilizare și dezvoltare a teritoriului până în anul 2035”, a declarat Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș.

La nivel național, doar cinci județe au beneficiat de astfel de finanțări pentru elaborarea documentațiilor de amenajare a teritoriului: Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Alba și Mehedinți.

Implementarea Planului de Amenajare a Teritoriului Județean Argeș va genera un impact pozitiv semnificativ asupra dezvoltării socio-economice a județului. Documentul constituie un instrument de referință pentru viitoarele investiții în infrastructură și servicii publice și private, având ca scop:

  • creșterea atractivității județului pentru investiții;
  • îmbunătățirea calității vieții în mediul urban și rural;
  • dezvoltarea capitalului economic și uman;
  • creșterea conectivității și accesibilității la rețele de transport și energie;
  • protejarea patrimoniului natural și cultural al județului.

Proiectul este derulat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și este gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Documentele aferente formei preliminare a P.A.T.J. Argeș pot fi consultate pe site-ul oficial al Consiliului Județean Argeș, la secțiunea Informații – Urbanism și amenajarea teritoriului – Planul de amenajare a teritoriului județean Argeș.

Sursă foto: CJ Argeș.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Ședință extraordinară a CL Pitești anunțată joi, 14 august

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole