anchetaonline.ro

De la suflet, la suflet: spectacol caritabil pentru construirea Centrului de zi ‘Sfântul Mihail

de | 30.10.2025 18:19 | Județean, Lifestyle

  • Pe 7 noiembrie ne revedem „De la suflet, la suflet…” – Ediția a III-a!

Asociația Părinților Copiilor cu Autism Argeș (APCA Argeș) organizează cea de-a treia ediție a spectacolului caritabil „De la suflet, la suflet”, vineri, 7 noiembrie 2025, sde la ora 17:00, la Casa de Cultură „Adriana Trandafir” din Bascov. Evenimentul sprijină construirea Centrului de zi „Sfântul Mihail” pentru persoane adulte cu dizabilități și va include recitaluri de folclor, licitații caritabile și momente artistice oferite de Ansamblul „Doina Bascovului”. Intrarea este liberă, iar donațiile sunt binevenite pentru a transforma visul acestui centru în realitate.

Sursă foto: APCA Argeș

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Casa de Cultură „Adriana Trandafir” și Consiliul Local – Primăria Bascov, parteneri de suflet ai asociației, care s-au implicat cu devotament în sprijinirea cauzei noastre: construirea Centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabilități „Sfântul Mihail”.

Sursă foto: APCA Argeș

Invitați speciali:

Două voci îndrăgite ale folclorului românesc, Marcela Fota și Marian Medregoniu, vor urca pe scenă pentru a dărui, prin cântec și emoție, speranță și sprijin celor aflați în nevoie.

În cadrul spectacolului vor avea loc licitații caritabile cu obiecte de suflet, oferite de parteneri generoși, iar fondurile strânse vor fi direcționate către proiectul „Împreună realizăm visul” – construcția Complexului de Servicii Sociale „Sfântul Mihail”, destinat persoanelor adulte cu dizabilități.

Atmosfera va fi îmbogățită de prezența Ansamblului „Doina Bascovului”, format din orchestră, soliști, rapsozi și dansatori, care vor oferi publicului momente autentice de tradiție și bucurie românească.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Orice licitație sau donație, oricât de mică, contează și aduce o rază de speranță în lumea oamenilor speciali.

Sursă foto: APCA Argeș

Donații directe se pot face către:

  • Asociația Părinților Copiilor cu Autism Argeș (APCA Argeș)
  • Cont bancar BCR: RO06RNCB0022120601740073 (RON)

Detalii plată: „Donație”

”Vă așteptăm cu drag, să dăruim „de la suflet, la suflet” și să demonstrăm, încă o dată, că împreună realizăm visul!”

Sursă foto: APCA Argeș

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Este spectacol în Piața Milea! Super mașinile Eurial dau start Raliului!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: