Mioveniul se pregătește să întâmpine Crăciunul printr-un amplu eveniment tradițional, în care sute de colindători vor umple centrul orașului și Catedrala cu sunetul colindelor românești. Procesiunea, desfășurată marți, 23 decembrie, va aduce împreună comunitatea, credința și bucuria Nașterii Domnului.
Dintre toate obiceiurile românești, colindul este cel care s-a identificat cel mai profund cu sărbătoarea Crăciunului. La Mioveni, această tradiție, transmisă din generație în generație prin grija preoților slujitori ai bisericilor din localitate, este păstrată cu evlavie în fiecare an.
Astfel, marți, 23 decembrie, începând cu ora 17.00, sute de colindători din oraș, însoțiți de preoți, vor porni la colindat pentru a vesti bucuria Nașterii Domnului. Plecarea va avea loc de la Biserica „Sfântul Nicolae”, iar grupurile de colindători se vor reuni la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi”. De aici, aceștia vor parcurge Bulevardul Central al orașului, în sunetul înălțător al colindelor tradiționale.
După un scurt popas muzical pe platoul din centrul civic, toți participanții se vor îndrepta către Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, unde va avea loc concertul de colinde. Colindele autentice românești reprezintă o jertfă rostită și o propovăduire vie a adevărului evanghelic, păstrată de poporul român ca pe un odor de mare preț, dincolo de timp și generații.
La finalul evenimentului, colindătorii vor fi răsplătiți cu ceai cald, covrigi, mere, portocale și dulciuri, în semn de prețuire pentru osteneala și bucuria aduse prin glasurile lor.
Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook Primăria Orașului Mioveni.
Citiți, de aseemnae, pe anchetaonline.ro:














