Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești au dispus, la data de 26 septembrie, reținerea a 7 persoane, pentru 24 de ore, pentru trafic de droguri!
Ulterior, la data de 27 septembrie, miercuri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Argeș a dispus arestarea preventivă a 6 din cele 7 persoane, pentru 30 de zile și măsura controlului judiciar, față de o persoană.
Reamintim că, în urmă cu două zile, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii DIICOT. – Serviciul Teritorial Pitești, au pus în aplicare 8 mandate de percheziție domiciliară, în județul Argeș și 8 mandate de aducere, în patru cauze penale, privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc și efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Astfel, în prima cauză s-a stabilit că o persoană ar fi vândut în mod repetat, în județul Argeș, diferite cantități de droguri de mare risc (Ketamină și MDMA).
În cel de-al doilea dosar, în care sunt puse în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară și 5 mandate de aducere, s-a stabilit că, mai mulți indivizi ar fi vândut droguri de risc (canabis) și droguri de mare risc, 3-CMC (cunoscut sub denumirea de cristal), precum și substanțe cu efect psihoactiv (ADB BUTINACA), pe parcursul anului 2023.
În cea de a treia cauză, o persoană din Pitești, ar fi lua și vândut, de mai multe ori, (MDMA) către consumatori din județul Argeș.
În cea de a patra cauză un bănuit ar fi vândut, în mod repetat, droguri de risc și de mare risc, respectiv canabis și MDMA, către mai mulți consumatori din municipiul Pitești.
În urma perchezițiilor făcute de către polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Pitești, în data 26 septembrie, au fost descoperite și confiscate aproximativ 60 de grame de substanță cristalină susceptibilă a fi droguri de mare risc, 20 de grame de canabis, 100 de grame de fragmente vegetale susceptibile a fi substanțe psihoactive, 4 cântare electronice de precizie, 10 telefoane mobile, 20 de grame de ketamină, 10 grame de amfetamină, 15 grame de ciuperci halucinogene, 2 comprimate MDMA, 135 de semințe de canabis, 7 grindere și 2.000 de lei.ie.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Gest șocant în Argeș: Copil bătut de profesor pentru că a deranjat ora!