Cercetări finalizate!
La data de 13 februarie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind comiterea infracțiunilor de furt calificat (două acte materiale) și conducere fără drept.
În urma investigațiilor, s-a stabilit că, în noaptea de 8 spre 9 decembrie 2024, în jurul orei 03:30, un tânăr de 23 de ani a pătruns prin efracție într-un magazin de telefonie din zona centrală a municipiului Pitești, de unde a sustras două telefoane mobile și trei machete de telefoane.
Ulterior, în noaptea de 19 spre 20 ianuarie, în jurul orei 02:00, același individ a pătruns din nou prin efracție în respectivul magazin, de unde a furat 13 telefoane mobile.
De asemenea, s-a constatat că tânărul a condus un autoturism pe drumurile publice, deși nu deține permis de conducere.
Reamintim că, la data de 29 ianuarie, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, iar în ziua următoare, 30 ianuarie, a fost prezentat instanței, care a dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.
Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.
Foto descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Laura Vicol și patronul Nordis, Vladimir Ciorbă scapă de arestul preventiv