Tânărul prins în Pitești la furat, la o săptămână după ce a ieșit din închisoare, trimis în judecată

de | 13.06.2023 14:11 | Eveniment, Județean, Național

Tânărul, în vârstă de 30 de ani, este din Târgoviște, județul Dâmbovița va fi trimis în judecată după ce a încercat să fure produse alimentare de la o societate comercială din Pitești, la o săptămână după ce a fost eliberat din închisoare.

Reamintim că, pe 5 iunie, după administrarea probatoriului, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

Știre inițială

Duminică, 4 iunie, polițiștii cadrul Secţiei 4 Poliţie Pitești au fost sesizați, de către agentul de pază al unei societăți comerciale din municipiul Pitești, cu privire la faptul că un bărbat încearcă să fure produse alimentare.

În urma sesizării, oamenii legii s-au deplasat la fața locului, unde au efectuat cercetări și l-au dus pe bărbat la sediu pentru audieri.

Din verificări a rezultat faptul că bărbatul nu este străin oamenilor legii.

Tânărul, în vârstă de 30 de ani, este din Târgoviște, județul Dâmbovița, cu antecedente penale și este cunoscut pentru mai multe furturi din societăți comerciale, pe raza județului Dâmbovița.

De asemenea, el a fost eliberat, în cursul săptămânii trecute, din penitenciar, unde a fost închis 4 ani și o lună pentru furt calificat.

În acest caz, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de furt calificat, iar după administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.

Iar în cursul zilei de ieri, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale.

sursă foto realitateademures.net

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Tânărul de 28 ani din Ștefănești, căutat în Barajul Budeasa după ce i-a fost găsită mașina în jurul acestuia!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Dâmbovița | Pitești | Târgoviște