Zi cu ghinion ieri, 09 octombrie, pentru un tânăr de 20 de ani, din Berevoești. S-a ales cu amendă, dar și cu dosar penal după ce a fost prins transportând lemne pentru care nu avea documente de proveniență.
El a fost depistat pe DJ 731, pe raza localității Nucșoara, de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești.
Potrivit IPJ Argeș, tânărul transporta cu o autoutilitară 0,5 metri cubi de lemn de foc, din specia fag, pentru care nu a putut prezenta documente de proveniență și transport.
Mai mult, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Ca urmare, tânărul a fost sancționat contravențional, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat lucrătorilor silvici.
De asemenea, pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără drept, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost comisă.
Foto descriptiv ziarulderoman.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: