Tânăr de 18 ani, reținut după ce a furat băuturi alcoolice dintr-un magazin din Pitești

de | 15.07.2025 18:15 | Județean, Eveniment

Un tânăr de 18 ani din comuna Rătești a fost reținut de polițiștii Secției 1 Pitești, fiind acuzat că a furat mai multe sticle de băuturi alcoolice și alte produse dintr-un magazin situat pe Bulevardul I.C. Brătianu, în municipiul Pitești.

Furturile ar fi fost comise în trei zile diferite – pe 1, 8 și 9 iulie 2025 –, iar valoarea totală a produselor sustrase se ridică la aproximativ 500 de lei. Reprezentantul magazinului a sesizat poliția pe 9 iulie, iar oamenii legii au deschis un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt.

În urma cercetărilor, polițiștii au reușit să-l identifice și să-l prindă pe tânărul bănuit de comiterea furturilor. Acesta a fost condus la sediul Secției 1 Poliție pentru audieri.

După administrarea probatoriului, tânărul de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor comiterii infracțiunii, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la soluționare definitivă a cauzei.”, transmite IPJ Argeș

Foto: suceavanews.ro/ descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Titularizare 2025 în Argeș. Peste 150 de profesori n-au mai venit la examen!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: