Un tânăr de doar 20 de ani și-a pierdut viața într-un accident cumplit

de | 15.03.2024 11:47 | Eveniment, Național

Sfârșit tragic pentru un tânăr de 20 de ani din Sebeș. Și-a pierdut viața într-un accident cumplit provocat chiar de el.

Potrivit alba24.ro, tânărul a murit după ce s-a răsturnat, azi-noapte, cu autoturismul pe raza localităţii Petreşti, județul Alba. Accidentul s-a produs în condiţii de ploaie, pe un carosabil umed.

La fața locului au intervenit pompierii, dar și oamenii legii.

Potrivit sursei citate, Poliția Municipiului Sebeș a fost sesizată, în jurul orei 04:20, cu privire la faptul că un autoturism se află, accidentat, într-un șanț de pe strada 1 Mai din Petrești.

Oamenii legii s-au deplasat la fața locului, au efectuat verificări, fără a fi identificată vreo victimă sau martori, polițiștii deplasându-se inclusiv la spital pentru a verifica dacă s-a prezentat vreo persoană, pentru a primi îngrijiri medicale.

Câteva ore mai târziu, în jurul orei 08,00, cadavrul tânărului din Sebeș a fost găsit într-o zonă cu vegetație înaltă, la o distanță de aproximativ 12 metri.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc acest eveniment tragic.

Sursă foto: alba24.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Accident pe Dealul Negru! Trei mașini au fost avariate de un camion

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Alba | Sebeș