Un tânăr drogat cu cocaină a condus pe autostradă cu canapeaua pe mașină

de | 19.09.2023 22:47 | Știri, Eveniment

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, român, a fost prins în timp ce conducea pe autostradă, în Germania, cu canapeaua legată pe acoperișul mașinii.

Fără vreo mirare însă, bărbatul a fost oprit de polițiști.

Un tânăr de 21 de ani din România decisese să facă acest transport neobișnuit – potrivit propriei declarații -, în contextul unei mutări. În timpul controlului bărbatului a fost observat și comportamentul său agitat, motiv pentru care bărbatul a fost de acord cu un test preliminar voluntar de depistare a drogurilor”, au transmis oficialii, potrivit Antena 3 CNN.

În urma testării cu aparatul Drugtest, șoferul a ieșit pozitiv la cocaină.

Organele de lege fac importantă securizarea încărcăturilor, în urma evenimentului.

Încărcătura trebuie să fie stivuită sau fixată astfel încât să nu poată aluneca, să cadă, să se rostogolească înainte și înapoi sau să cadă, chiar și în timpul unei frânări de urgență sau al unei acțiuni de evitare bruscă”, subliniază aceștia, conform sursei citate.

foto descriptiv informatiata.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Scheletul unui om a fost găsit la periferia orașului Constanța!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: