Ce spun polițiștii acuzați că au folosit scuturi umane în calea „vampirului” elvețian

de | 23.10.2024 12:00 | Eveniment, Național

INFORMAȚII NOI

După acuzaţiile venite din partea şoferilor, care spun că maşinile lor au fost distruse din cauza operaţiunii poliţiei în cazul tânărului elvețian drogat care a furat o mașină și a provocat două accidente, reprezentanții Poliţiei Sibiu au precizat că pretinsul descendent al lui Dracula este principalul vinovat.

Sub nicio formă şi nicio împrejurare, nu s-au folosit, după cum se vehiculează în spaţiul public, alte autovehicule, alţi participanţi la trafic, ca scuturi, pentru a genera oprirea în trafic a autorilor unor infracţiuni”, a precizat comisarul șef Bogdan Maxim, șeful Serviciului Rutier Sibiu, potrivit Antena3 CNN.

La întrebarea dacă polițiștii care au intervenit la eveniment aveau bodycam-uri aceștia au răspuns că da însă acestea nu pot fi puse la dispoziție pentru că reprezintă probe în dosarul procurorilor.

Poliţiştii care au acţionat şi au intervenit în misiunea despre care vorbim, aveau, erau dotaţi cu bodycam-uri, le-au utilizat, însă din păcate nu le putem pune la dispoziţie pentru că sunt probe în dosarul penal în cauză”, a afirmat comisarul șef de poliție Lucian Tarnu, adjunctul șefului IPJ Sibiu.

Elvețianul de 19 ani care a furat o mașină din Făgăraș și a gonit cu ea prin două județe, a provocat două accidente rutiere, dintre care unul soldat cu rănirea a trei persoane, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

elvetian drogat 1536x900 1 - Ce spun polițiștii acuzați că au folosit scuturi umane în calea „vampirului” elvețian

Sursă foto: oradesibiu.ro

ȘTIRE INIȚIALĂ, 22 octombrie

Un tânăr de 19 ani din Elveția a furat o mașină parcată pe o stradă din Făgăraş, a condus aproximativ 100 de kilometri pe DN1 și  a produs două accidente, lovind mai multe maşini. Acesta a declarat că a venit în țara noastră ca să devină vampir.

Vreau să merg la Hoia Baciu, la Castelul Dracula, la străbunicul meu Vlad Ţepeş. Sper că mă poate face vampir.”, a precizat tânărul din Elveția, potrivit Antena3 CNN.

Elvețianul s-a ales cu dosar penal şi a fost reţinut de oamenii legii.

În urma impactului trei persoane au fost rănite și patru mașini avariate.

După incident polițiștii care au încercat să-l oprească pe tânărul elvețian, drogat şi fără permis, pe DN1, au fost acuzați că ar fi folosit mai mulţi şoferi ca scuturi umane.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Sibiu au transmis că modul de intervenție este analizat de polițiștii din cadrul serviciului de pregătire profesională și serviciului rutier Sibiu

Întreagă misiune, din momentul observării mașinii suspecte în trafic, pe DN1, în zona Hula Bradului, până la prinderea bărbatului care o conducea, s-a derulat contra cronometru, iar polițiștii aflați în urmărire au avut ca obiectiv prioritar siguranța celorlalți participanți la trafic. Modul de intervenție este analizat de polițiștii din cadrul serviciului de pregătire profesională și serviciului rutier Sibiu”, au transmis reprezentanții IPJ.

Unul dintre șoferii implicați în incident și a cărui mașină a fost avariată este Andrei Ghica, originar din Pitești.

Desi a plecat de mai multa vreme din orasul natal, are la Pitești încă mulți prieteni, apropiați și membri ai familiei care au fost șocați să afle prin ce experiență traumatizantă a trecut.

În primul rând, nu ne-au tras pe dreapta. Au fost doi agenți de poliție. Unu pe banda întâi, unu pe banda a doua nu mai există altă bandă, e o preudo-bandă de urgență de jumătate de metru. N-ar fi avut loc nicio mașină acolo. Deci nu am fost trași pe dreapta. Am fost opriți pe benzi, efectiv pe benzi, unii pe banda întâi, alții pe banda a doua, în funcție de cum veneam.

 

Nu ne-a spus nimic nimeni. Cei doi agenți de poliție nu ne-au spus nimic, pentru că ei înțeleg că aveau treabă și s-au dus în spate cu o servietă, dar pe noi ne-au lăsat. Nu știu „du-te mai la dreapta că o să mori” sau „du-te mai la dreapta, că e genocid ce se întâmplă aici”, pentru că un om drogat, nu mai contează cum, a intrat cu 150/h sau cât avea.

 

Eu eram pe banda întâi, că așa s-a nimerit. În stânga mea fost oprit un om pe banda a doua și tot așa. Am fost în jur de patru rânduri, nu mai știu câți, poate patru sau cinci rânduri de mașini. În fața mea mai era un rând de mașini, adică nu mai era loc să se treacă printre noi, a povestit Andrei Ghica la Antena3 CNN.

masina avariata accident scut

Foto: Facebook Ghica Andrei

Andrei Ghica: „Am fost 15 metri aruncat în față”

Am stat pe loc, pe când acel fugărit nu stătea pe loc, era urmărit, a mărit viteza, a lovit pe cineva, deci eu, agent, îmi dau seama că ăla e un pic nebun sau beat, sau drogat, nu va opri în continuare. Au blocat șoseaua cu mașinile noastre.

Dacă spuneau „fugiți repede din mașini”, acum aveam o mașină avariată, că în continuare este, dar nu eram și eu avariat, în sensul că am atacuri de panică, soția plânge non-stop. Acum am fost la IML, s-a oprit pe acolo pe scări. La ora 5:00 m-am trezit dimineață, n-am mai putut să adorm și noaptea cealaltă la 1:00. Se numesc probabil atâtacuri de panică, nu știu ce, dar îmi rulează acest film cu impactul.

Am fost 15 metri aruncat în față. Deci cel fugărit a intrat în mine, că pare lovitura în stânga, că de-aia și roata ruptă, cât m-a mutat 15 metri.

Eu am simțit o amorțeală la cap, dar probabil m-am lovit de tetieră că el când a intrat în noi, capul automat s-a dus în spate și eu nu eram lipit lipit de tetieră. Din păcate, soția era un pic, s-a aplecat să se uite în oglinda retrovizoare din dreapta, din partea ei, și fiind aplecată, lovitura a fost mai mare, impactul de scaun și de tetieră și cumva a zgâriat-o destul la gât, centura, iar acum zice că are niște dureri la spate. Am fost la IML pentru ea, eu n-am cerut, nu știu cum se numesc actele, nu știu nimic.”, a mai transmis șoferul implicat în accident.

Șoferul Andrei Ghica: „Deci un miraol că am scăpat cu viață și minune că n-am luat copilul cu noi.”

În fiecare duminică și în general ne luăm copilul cu noi, când ne plimbăm noi. Acum aveam treabă în Sibiu și am zis să o lăsăm acasă. Deci un miraol că am scăpat cu viață și minune că n-am luat copilul cu noi. Dacă vă uitați la mașină, locul din spate stânga, unde e scaunul (n.r. copilului), e afectat. E un copil…nu pot să mă gândesc, pentru că de câte ori mă gândesc nu pot să exprim ce simt.”, a mai adăugat emoționat Andrei Ghica.

masina avariata accident scut

Foto: Facebook Ghica Andrei

Întreaga poveste a fost publicată și pe pagina de socializare a lui Ghica Andrei

Acesta transmite că povestea incidentului nu trebuie să rămână o simpla poveste pe Facebook.

Pe scurt: Da. Aceasta este masina mea si da, suntem vii, si eu si sotia mea. Am fost folositi drept SCUTURI UMANE de catre Politia Romana! Pare scenariu de film, dar citeste povestea mai jos ca sa afli cum poti muri oricand, pe soselele din Romania, ca urmare a unei decizii gresite a unui agent de politie.
Povestea pe lung. Ieri, duminica, 20.10.2024, in drum spre Sibiu, in localitatea Selimbar, un echipaj de politie ne-a facut semn sa oprim pe loc, noi si ceilalti participanti la trafic, astfel blocand ambele benzi de circuatie pe sensul spre Sibiu. In felul acesta soseaua era blocata si nu se mai putea inainta. Cu totii am ramas in masini, nedumeriti, fara nicio explicatie din partea agentilor de politie prezenti la fata locului. Unul dintre agenti a trecut pe langa masinile noastre deplasandu-se in spate, cu un fel de servieta in mana despre care mai apoi am aflat ca s-ar numi spike – un dispozitiv cu tepi menit sa opreasca fortat un autovehicul in deplasare. N-a mai durat decat cateva secunde pana cand am fost loviti din spate, din plin, de masina despre care am aflat mai apoi ca era furata si condusa de o persoana de cetatenie elvetiana, fara permis, aflata sub influenta drogurilor si care era urmarita de catre o masina de politie. In urma impactului am fost aruncati, cu tot cu masina noastra, aproximativ 15 metri in fata.
Ce ne-a tinut in viata:
– In primul rand Dumnezeu!
– Faptul ca persoana din autoturismul oprit si el in fata noastra de catre politisti a avut inspiratia sa-si mute masina mai in fata, astfel indepartandu-se cu vreo 20 de metri de noi si de coloana de masini in care ne aflam cu totii. Altfel, impactul ne-ar fi strivit intre cele doua masini (cea furata si cea din fata noastra).
– Faptul ca ieri, 20.10.2024, ca in nicio alta duminica, am decis sa nu luam copilul cu noi. Locul Evei, fiica noastra, a fost cel mai puternic avariat si NU VREAU si NU POT sa ma gandesc ce s-ar fi intamplat daca s-ar fi aflat in masina cu noi in momentul impactului.
– Dumnezeu!
Am vazut stirea cu evenimentul in care am fost implicati, pe toate canalele si site-urile de stiri. Nicaieri nu a fost prezentata realitatea, asa cum ati citit-o mai sus. Titlul corect al stirii ar fi fost: Politia a creat un SCUT UMAN pentru a prinde o persoana care a furat o masina
Intrebarile mele, folosind o minima logica, sunt:
1. De ce a fost nevoie de scut uman atata timp cat politia avea acel instrument de oprire fortata a masinilor (banda cu tepi), care oricum era de ajuns pentru a duce la prinderea faptasului?
2. Daca tot ne-au oprit, de ce nu ne-au evacuat rapid inainte de producerea impactului? Ar fi fost doar niste masini avariate si poate nici acelea daca echipajul de la fata locului ne-ar fi spus sa degajam benzile de circulatie si sa ne retragem cu masinile pe marginea soselei.
3. De ce nu apare povestea reala (cea pe care tocmai ai citit-o), atata timp cat presa a venit la fata locului si s-au luat interviuri?
4. Ce sanse avem sa traim linistititi si sa nu murim pe strazi atata timp cat Politia, care ar trebui sa ne protejeze, ne pune in pericol?
5. Ce trebuie facut pentru ca situatii de acest gen sa nu se mai repete in Romania? Pentru ca altfel maine sau poimaine poate sa ajunga oricine intr-o situatie de genul acesta si sa nu fie la fel de norocos ca noi care am ramas in viata.
6. Cine ar fi avut grija de copilul nostru de nici 9 ani, daca ar fi ramas orfan ieri, in urma deciziei unui agent de politie de a fi sacrificati pentru prinderea unei persoane care a furat o masina?
Povestea asta nu trebuie sa ramana o simpla poveste pe Facebook. Va rog sa-mi spuneti ce demersuri trebuie sa fac pentru ca cei vinovati sa fie trasi la raspundere?

Imagini video puteți viziona AICI. 

Foto: Facebook Ghica Andrei
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Cluj | DN1 | Dracula | Elveția | Pitești | Sibiu