Din păcate, nu trece nicio zi fără ca șoferii vitezomani să își facă simțită prezența pe autostrăzi.
În acest sens, polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 București- Râmnicu Vâlcea au continuat acțiunile pentru reducerea riscului rutier și creșterea gradului de disciplină în trafic. În urma acțiunilor, printre cei sancționați de oamenii legii s-au aflat și cei care au apăsat pedala de accelerație prea tare.
În această situație s-a aflat și un tânăr de 28 de ani, din județul Alba Iulia care, ieri, 09 iunie, a fost înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 216 km/h, în timp ce se deplasa pe Autostrada A1, pe sensul de mers către Pitești, la km 86.
În urma celor constatate, tânărul vitezoman a fost amendat cu 1822,5 lei și lăsat fără permis de conducere pentru 120 zile.
Polițiștii au descoperit că tânărul avea permisul expirat.
Peste 150 de sancțiuni aplicate de polițiști în doar 2 zile
Pe 8 și 9 iunie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 București – Râmnicu Vâlcea au desfășurat 2 acțiuni pentru prevenirea evenimentelor rutiere ce au drept cauză generatoare viteza excesiva.
În urma acțiunilor, oamenii legii au aplicat 150 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 30.375 de lei, 97 dintre acestea ca urmare a nerespectării regimului legal de viteză.
De asemenea, ei au reținut 2 permise de conducere și au retras 3 certificate de înmatriculare.
Recomandările polițiștilor pentru deplasări, în condiții de siguranță, pe autostradă:
Polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 București – Râmnicu Vâlcea reamintesc faptul că, pe autostrăzi, este interzisă circulația pietonilor, a vehiculelor cu tracțiune animală, a vehiculelor trase sau împinse cu mâna, a bicicletelor și mopedelor, a autovehiculelor cu gabarite sau mase depășite fără autorizație specială de transport eliberată conform prevederilor legale, a tractoarelor și mașinilor autopropulsate pentru lucrări agricole, precum și a vehiculelor care, prin construcție sau din alte cauze, nu pot depăși viteza de 50 km/h.
De asemenea, la intrarea și ieșirea de pe sectorul de autostradă, respectați semnificația indicatoarelor și marcajelor rutiere, sporind atenția și micșorând viteza de deplasare conform acestora.
Atunci când pătrundeți pe autostradă folosind banda de intrare (accelerare), trebuie să cedați trecerea autovehiculelor care circulă pe prima bandă a autostrăzii și să nu stânjeniți, în niciun fel, circulația acestora.
Cu excepția cazurilor justificate, este interzis să circulați, opriți sau staționați autovehiculele pe banda de urgență.
Totodată, un aspect foarte important este păstrarea distanței corespunzătoare între vehicule în timpul mersului, astfel încât conducătorii auto să poată evita orice pericol ce se poate ivi pe parcursul deplasării
Sursă foto: IPJ Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Forțe proaspete la IPJ Argeș! Patru tinere agente s-au alăturat echipei