O tânără în vârstă de 18 ani a trăit un scenariu de groază. Fata a fost răpită de doi tineri de 21 și 22 de ani, după ce nu ar fi fost de acord să continue o relație avută cu unul dintre ei.
Cei doi băieți, ambii din localitatea Talpoș, județul Bihor, au fost restați preventiv pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.
Tânărul de 22 de ani este bănuit, conform Antena 3 CNN, cum că, marți seara, acesta s-ar fi deplasat cu un autoturism la locuința fetei, cu care ar fi avut o relație, iar în urma unui conflict declanșat de refuzul tinerei de a relua relația, acesta ar fi introdus-o, cu forța, în autoturismul condus de tânărul de 21 de ani.
Cei doi au dus-o pe fată, împotriva voinței sale, până în localitatea Talpoș, unde tânărul avea domiciliul.
La puțin timp după ce a fost sesizată dispariția, fata a fost găsită alături de cei doi băieți pe o stradă din localitatea Talpoș.
Cei doi tineri au fost prezentați, joi, Judecătoriei Salonta, care a admis propunerea procurorului și a emis pe numele celor în cauză câte un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Foto Shtiu
descriptiv.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Tânăr de 23 de ani din Pitești – închis după ce a condus băut!