Tânără de 18 ani, salvată în ultima clipă de polițiștii piteșteni. A vrut să își pună capăt zilelor

de | 06.05.2025 21:20 | Județean, Eveniment

Un incident dramatic a avut loc astăzi, în jurul orei 16:00, într-un apartament situat la etajul 7 al unui bloc de pe Bulevardul Petrochimiștilor din municipiul Pitești. O tânără de 18 ani a fost salvată de la moarte în ultima clipă, grație intervenției rapide a polițiștilor piteșteni.

Totul a început cu un apel la 112, prin care dispeceratul a fost informat despre un conflict între tânăra de 18 ani și mama sa, de 38 de ani. Având intuiția că situația poate fi mult mai gravă, dispecerul a alertat imediat poliția, iar echipajul de ordine publică al Secției 4 Poliție Pitești a ajuns la fața locului în mai puțin de 5 minute.

A avut zile de la Dumnezeu! Prinsă de picior când voia să se arunce de la etajul 7

După ce mama le-a permis accesul în apartament, polițiștii au început să discute cu cele două femei. Într-un moment de confuzie și fără niciun avertisment, tânăra a fugit brusc spre balcon și s-a urcat pe balustradă, cu intenția de a-și pune capăt zilelor.

Cu prezență de spirit și rapiditate, unul dintre polițiști a reușit să o prindă de picior, iar împreună cu colegii săi, au tras-o rapid înapoi în apartament, salvându-i astfel viața. Tânăra a fost transportată la o unitate medicală pentru un consult de specialitate, iar din fericire, nu a suferit leziuni fizice.

Mama tinerei nu a formulat plângere.

Pentru a evita incidentele tragice, polițiștii argeșeni transmit următoarele recomandări:

  • Solicitați sprijin în caz de tensiuni familiale – intervenția la timp poate face diferența.
  • Fiți atenți la semnele de suferință emoțională ale celor din jur și apelați la specialiști.
  • Dialogul și sprijinul pot salva vieți – nu ezitați să căutați ajutor.

Sursă foto: IPJ Argeș

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

După 2 ani revenim în elită! FC Argeș a promovat în Liga I

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole