Tehnologica Radion – în faliment. Cine preia distribuţia de gaze în Budeasa, Poiana Lacului şi Oarja?
Tehnologica Radion, altădată unul dintre coloşii de pe piaţa construcţiilor, a intrat în faliment. Firma controlată de omul de afaceri Theodor Berna, un apropiat al fostului preşedinte Traian Băsescu, gestiona de mai bine de un deceniu serviciul public de distribuţie a gazelor naturale în trei localităţi din Argeş: Budeasa, Poiana Lacului şi Oarja.
În ianuarie 2010, pe vremea când PDL-ul era pe cai mari, Tehnologica Radion câştiga în Argeş trei contracte de concesiune a serviciilor publice de distribuţie a gazelor naturale într-o licitaţie organizată de Ministerul Economiei. Primul contract, în valoare de 3.561.600 lei, a vizat reţelele de gaze din comuna Budeasa, cel de-al doilea avea ca obiect concesionarea reţelelor din Oarja – contract în valoare de 8.209.000 lei -, iar cel de-al treilea se referea la furnizarea gazelor în comuna Poiana Lacului – 3.816.000 lei. Un an mai târziu, aceeaşi firma lua în concesiune reţelele de gaze din alte două comune argeşene, Lunca Corbului şi Bîrla, pentru contracte în valoare de 4.413.069 lei, respectiv 4.662.643 lei. Ulterior, Tehnologica Radion a rămas doar cu reţelele din Budeasa, Poiana Lacului şi Oarja.
Acum, după intrarea în faliment, activitatea de distribuţie în cele trei comune va fi preluată de către cel mai mare distribuitor de gaze autohton, Distrigaz Sud Rețele SRL, deținut de grupul Engie. Săptămâna trecută, Autoritatea de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a retras licența de distribuție gaze deținută de Tehnologica Radion, după ce cu o săptămână înainte îi retrăsese şi licența de furnizare gaze, preluată tot de Engie, în calitate de furnizor de ultimă instanță, la un preț de 986 lei/MWh. De asemenea, în şedinţa Comitetului de Reglementare ANRE de miercurea trecută, a fost aprobată „Decizia privind desemnarea operatorului sistemului de distribuție Distrigaz Sud Rețele SRL pentru preluarea operării sistemului de distribuție a gazelor naturale în satele Cătunași, Dealu Orașului, Dealu Viilor, Dinculești, Gâlcești, Metofu, Păduroiu din Deal, Păduroiu din Vale, Sămara aparținătoare comunei Poiana Lacului, în satele Budeasa Mare, Budeasa Mică, Calotești, Gălășești, Rogojina și Valea Mărului aparținătoare comunei Budeasa, în satele Ceaușești și Oarja aparținătoare comunei Oarja, și a magistralelor directe din satul Poiana Lacului, comuna Poiana Lacului, județul Argeș”.