Teilor a lansat un nou brand de bijuterii – DAAR

de | 16.05.2024 07:30 | Din ediția tipărită, Economic, Național, Pitești

Grupul Teilor a lansat un nou brand de bijuterii, DAAR, pe piața din România. Cu un portofoliu de produse centrat în jurul pieselor cu diamante create în laborator, DAAR propune bijuterii cu design modern tuturor celor care doresc o varietate de piese versatile.

Cu o abordare fresh, brandul DAAR se adresează unui public larg, deschis către experiențe noi în materie de bijuterii. Atât prin designul magazinelor, cât și prin bijuteriile din portofoliul brandului, s-a urmărit crearea unui dinamism specific noilor generații. Astfel, DAAR stabilește un nou punct de referință pentru luxul milenial, poziționându-se ca un brand prietenos, abordabil și deschis spre interacțiune, prin intermediul bijuteriilor.

Încă de la început, de la deschiderea primului magazin de bijuterii Teilor, ne-am propus să setăm noi standarde de excelență în industria de lux, aducând nu doar produse de excepție, ci și experiențe cu adevărat memorabile.

Astăzi, 25 de ani mai târziu și cu peste 70 de magazine deschise, este momentul să facem încă un pas în întâmpinarea celor care ne împărtășesc pasiunea pentru bijuterii. Iar acest pas este DAAR – un brand de bijuterii modern, cu un portofoliu inovator, pentru cei care doresc să experimenteze o nouă abordare în domeniul bijuteriilor. Pentru ei am deschis, deja, magazine DAAR în cinci orașe de importanță strategică, precum și o platformă de e-commerce”, a declarat omul de afaceri Florin Enache, fondator al Teilor Holding.

Noul brand de bijuterii – prezent şi în Argeş Mall

Cu toate că nucleul noului brand este reprezentat de bijuteriile cu diamante create în laborator, acesta prezintă o varietate mare de modele în diverse stiluri. Totodată, noul brand va cuprinde în viitorul apropiat și bijuterii cu design unic, urmând să dezvolte colecții cu design in-house, la realizarea cărora își vor aduce contribuția experți de la prestigioase universități de artă din întreaga lume.

daar teilor

Brandul de bijuterii DAAR, parte a Grupului Teilor, prezintă un portofoliu centrat în jurul pieselor cu diamante create în laborator. Totodată, acesta oferă o diversitate mare de modele versatile și accesibile, de la bijuterii din aur de 14K și 10K, până la bijuterii din argint și oțel inoxidabil.

DAAR este prezent pe piața din România cu cinci magazine fizice deschise în centre comerciale din București, Craiova, Sibiu, Târgu Mureș, precum și în Piteşti, în cel mai nou centru comercial, Argeș Mall, dar și online, pe www.daar.ro.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Florin Enache vrea să deschidă magazin Teilor în Dubai

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș Mall | București | Craiova | Dubai | Florin Enache | Sibiu

Ultimele articole