Tentativă de omor în comuna argeșeană Corbeni. Victima, un minor de 17 ani!

de | 08.10.2024 12:25 | Importante, Eveniment, Județean

  • Incident grav petrecut în Argeș!

La data de 7.octombrie un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, cu privire la faptul că la aceeaşi dată, un minor în vârstă de 17 ani fusese agresat cu un corp tăietor înţepător în zona gâtului de către un alt minor în vârstă de 15 ani, pe raza comunei Corbeni, jud. Argeş, informează  Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.

Minorul a fost transportat de urgnță la spital, mai întâi la Spitalul Municipal Curtea de Argeş în vederea oferirii de îngrijiri medicale, apoi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, ulterior fiind transferat la un spital din capitală.

Din cercetările efectuate la faţa locului, audierii de persoane şi constatărilor medico-legale, efectuate în cursul zilei de 7 octombrie persoana bănuită, indicată drept făptuitor, un minor de 15 ani, a dobândit succesiv calitatea de suspect, apoi de inculpat în cauză, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.

Faţă de inculpat s-a dispus de către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş reţinerea preventivă pentru durata de 24 de ore, acesta fiind prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş cu propunere de luare a măsurii arestării preventive pe o durată de 30 de zile, propunere admisă de instanţa de judecată în cursul aceleiaşi zile.

tentativa omor arges

De precizat că actele de urmărire penală au fost efectuate de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş şi, prin delegare, de organele de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Argeş – Serviciul de Investigaţii Criminale.

Oamenii legii mai precizeaz faptul că efectuarea în continuare a urmăririi penale, punerea în mişcare a acţiunii penale sau dispunerea unor măsuri preventive reprezintă etape şi activităţi de urmărire penală reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, respectiv asigurarea unei bune desfăşurări a procesului penal, activităţi care nu pot în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

De asemenea se amintește faptul că având în vedere starea de minoritate a inculpatului, în cauzele penale, este interzisă filmarea minorilor participanţi în cadrul procedurii judiciare.

 

Foto descriptiv

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Tudor Pendiuc a fost mutat la Penitenciarul Găești pentru detenţie în regim deschis

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Capital | Corbeni

Ultimele articole