Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș reamintește instituțiilor și autorităților publice din județ că au obligația legală de a publica veniturile salariale ale personalului plătit din fonduri publice, conform Legii nr. 153/2017, până la 31 martie.
Este vorba nu doar despre salariul de bază sau indemnizația lunară, ci și despre toate sporurile, primele sau alte beneficii acordate, împreună cu baza legală a acestora.
De asemenea, trebuie făcute publice și alte drepturi, precum valoarea voucherelor de vacanță sau a indemnizației de hrană, dar și eventualele limitări ale veniturilor salariale.
Măsura se aplică tuturor instituțiilor care au calitatea de angajator, cu excepția celor din domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale, și vine în baza prevederilor legale privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Concret, fiecare instituție trebuie să afișeze atât la sediu, cât și pe site-ul propriu, o listă detaliată care să includă toate funcțiile existente și veniturile aferente acestora:
salariul de bază, solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază, indemnizaţia de încadrare sau indemnizaţia lunară, după caz;
tipul, baza de calcul, cota procentuală, valoarea brută a sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor şi premiilor eligibile pentru fiecare funcţie, precum şi baza legală a acordării acestora;
valoarea anuală a voucherelor de vacanţă care urmează să fie acordate pentru o perioadă lucrată de un an, precum şi baza legală a acordării acestora;
valoarea anuală a indemnizaţiei de hrană care urmează să fie acordată pentru o perioadă lucrată de un an, precum şi baza legală a acordării acesteia;
orice alte drepturi în bani şi/sau în natură, dacă este cazul, precum şi baza legală a acordării acestora;
orice informaţii cu privire la posibile limitări ale venitului salarial, precum şi baza legală a acestora.
Autoritățile care nu respectă această prevedere riscă sancțiuni. Mai exact, conducătorii instituțiilor pot fi amendați cu sume cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei.
Termenul limită se apropie, iar ITM Argeș le reamintește tuturor instituțiilor vizate să se conformeze în timp util, pentru a evita sancțiunile și pentru a respecta legea.
Foto: primariabistrita.ro/ ITM Argeș/ colaj Ancheta
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:













