Testare și vaccinare gratuite anti HPV pentru tinerii până în 26 de ani

de | 11.06.2025 11:46 | Județean, Lifestyle

  • Acum pentru tinerii până în 26 de ani! Testare și vaccinare gratuite anti HPV!
Legea care extinde vaccinarea gratuită anti-HPV pentru fetele și băieții a căror vârstă este cuprinsă între 11 și 26 de ani a fost promulgată recent.
Vaccinul a fost gratuit anterior pentru adolescenții între 11-18 ani dar din cauza numărului ridicat de cazuri, anual peste 4000 din care jumătate au pierdut lupta cu boala, a determinat stabilirea unei măsuri- prin proiecte legislative – de extindere a limitei de vârstă de la 18 la 26 de ani.
De precizat că această măsură face parte din Programul Național de Vaccinare și are ca scop reducerea incidenței cancerului de col uterin și a altor forme de cancer cauzate de HPV.

Ce este HPV?

HPV (Human Papillomavirus- virusul papiloma uman) este una dintre cele mai răspândite infecții cu transmitere sexuală, desemnând un grup de peste 200 de virusuri, potrivit OMS. Din acest grup de virusuri, o parte sunt non-oncogenice (nu cauzează cancer), iar unele sunt oncogenice (cauzează cancer).
Potrivit OMS, în anul 2019, la nivel mondial, virusul HPV a cauzat aproximativ 620.000 de cazuri de cancer în rândul femeilor și 70.000 în rândul bărbaților.
Trebuie subliniat faptul că de cele mai multe ori acest virus este asimptomatic, însă poate provoca:
  • Leziuni precanceroase
  • Cancer de col uterin
  • Cancer anal, orofaringian sau genital
Important de menționat! Vaccinul anti-HPV oferă protecție împotriva celor mai periculoase tulpini ale virusului.
Schema completă presupune administrarea a 3 doze, care vor fi disponibile gratuit pentru toți tinerii eligibili. Această inițiativă legislativă este un pas esențial spre prevenție și alinierea României la standardele europene în sănătatea publică, transmite Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Argeș.

Cum puteți intra în posesia vaccinului și cine vi-l administrează?

Primul pas este să vă adresați medcului de familie pe lista căruia figurați. Acesta eliberează o rețetă compensată 100% cu care vă prezentați pentru eliberare, la oricare farmacie aflată în relație contractuală cu CAS ARGES. Ulterior vă reîntorceți în cabinetul medicului de familie pentru administrarea vaccinului.
Testări gratuite pentru femeile cu vârsta cuprinsă între 25-64 de ani.
Testări gratuite pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin în cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești, se pot face la  unitatea sanitară care se află în relație contractuală cu CAS ARGES.
De precizat că Spitalul Județean se regăsește printre alte șapte centre universitare din țară în cadrul cărora se derulează/efectuează Programul Național de Prevenție, Depistare precoce(screening), Diagnostic și Tratament al leziunilor precanceroase ale cancerului de col uterin, pe o perioadă de patru ani.
Testările se pot efectua în urma programărilor telefonice.
Împreună, prin prevenție, informație, acțiune, putem eradica această boală!”, transmite Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Argeș.
Citiți, de aseemnea, pe anchetaonline.ro:
<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole