Doi adolescenți în vârstă de 16, respectiv 17 ani, din Baia Mare, au dat dovadă că nu se tem de Dumnezeu și au spart cu toporul ușa unei biserici din Maramureș, de unde au furat toți banii din cutia milei. Ei au fost reținuți pentru 24 de ore.
Potrivit observatornews.ro, incidentul a avut loc în noaptea de 20 spre 21 octombrie, în jurul orei 2:00, la Biserica cu hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena din orașul Baia Sprie.
Tinerii au intrat întâi într-o anexă a bisericii, de unde au luat un topor cu care au distrus ușile lăcașului de cult. După ce au pătruns în interior, fără nici o jenă, ei au furat toţi banii pe care i-au putut găsi, iar apoi s-au făcut nevăzuți.
Preotul paroh a fost cel care a descoperit ce s-a întâmplat și a alertat autoritățile. Prejudiciul estimat este de aproximativ 2.000 de lei.
În cursul nopții trecute în jurul orei 2:00 un grup de indivizi au intrat prin efracție la Biserica cu hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena din orașul Baia Sprie. Inițial aceștia au spart o anexă de depozitare de unde au luat un topor cu care au spart ușile de la biserică și au distrus mai multe bunuri din incinta bisericii, în special cutia milei de la toate icoanele, căutând bani. Menționez că sfântul altar nu a fost atins sau alte icoane nu au fost profanate, dar biserica în sine este un lăcaș sfânt și a fost profanat pentru că a fost deranjat foarte mult. Au fost foarte multe pagube materiale. Estimăm că s-au furat aproximativ 2.000 de lei din cutia milelor iar pagubele materiale sunt în curs de evaluare, foarte multe obiecte de mobilier și uși au fost sparte și distruse” a declarat preotul Emil Andrei Pop, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului
În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat și distrugere.
Din fericire, totul a fost surprins de camerele de supraveghere, iar cu ajutorul imaginilor surprinse, polițiștii au reușit să îi identifice pe hoți chiar în următoarea zi.
Urmare a activităților de cercetare desfășurate de polițiștii din Baia Sprie, privind comiterea furtului calificat în data de 21 octombrie a.c. dintr-o biserică situată în oraș, persoanele bănuite de comiterea faptei au fost identificate ca fiind doi tineri de 16 și 17 ani din Baia Mare. Polițiștii au probat activitatea infracțională a celor doi, fiind dispusă reținerea pentru 24 de ore a ambelor persoane.
O parte din prejudiciul cauzat a fost recuperat. Aceștia au fost depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând să fie prezentați în fața instanței cu propunere de arestare preventivă. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de pocedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, au declarat reprezentanții IPJ Maramureș.
În urma verificărilor, cei doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore, iar o parte din bani au fost recuperați.
Sursa foto: Captură Video – Observator News
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro