În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, precum și depistarea conducătorilor auto care încalcă legislația rutieră, în special a conducerii agresive, precum și a conducătorilor auto care aleg să conducă în timp ce se află sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.
Printre cei care au încălcat regulile de circulație se află și un tânăr de 26 de ani, din Pitești. El și-a pierdut dreptul de a mai conduce pentru o perioadă de 120 de zile, după ce a fost prins gonind cu viteza de 152 de km/h, pe un sector de drum unde viteza legală este de 50 de km/h.
Tânărul a fost înregistrat de aparatul RADAR, în timp ce conducea un autoturism pe DN 73, pe raza localității Schitu-Golești.
În urma ispravei sale, tânărul a fost sancționat contravențional și cu amendă în valoare de 1.485 de lei.
Nu a fost însă singurul vitezoman prins de polițiștii argeșeni.
Tot ieri, 22 septembrie, polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Mioveni au depistat un bărbat de 33 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe raza orașului Mioveni, fiind înregistrat cu viteza de 156 km/h.
Pentru că a apăsat prea tare pedala de accelerație pe un sector de drum cu limita de 80 km/h, piteșteanul de 33 de ani a fost amendat cu 1.485 de lei, iar permisul de conducere i-a fost reținut pentru 120 de zile.
Foto descriptiv IPJ Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
ISU Argeș – Punctul de Lucru temporar de pe Transfăgărășan și-a încheiat misiunea