Tradiții și superstiții de Florii! Ce semnificație are această sărbătoare

de | 17.04.2022 08:30 | După subiect, Lifestyle, Național, Știri

Astăzi prăznuim Duminica Floriilor, cea mai importantă sărbătoare care vestește Paștele, prilej cu care se rememorează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim. De asemenea, în această zi sunt sărbătoriți cei cu nume de flori.

Duminica Stâlpărilor, așa cum mai este cunoscută această zi, datorită ramurilor de palmier sau finic cu care a fost întâmpinat Mântuitorul la intrarea în Ierusalim, este inclusă în cele 12 sărbători împărătești din cursul anului bisericesc.

Potrivit Historia, această sărbătoare a fost menționată pentru prima oară în secolul al IV-lea în Ierusalim, urmând ca în timp să fie celebrată în întreaga lume creștină. Sărbătoarea este legată de miracolul învierii lui Lazăr din Betania, dar totodată anunță victoria lui Iisus asupra morții.

Este una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin-ortodox, fiind singura dată când Mântuitorul a acceptat să fie aclamat ca împărat. Întâmpinat în Ierusalim cu flori, cu ramuri de măslin și de finic, fiind pe un asin, Iisus a fost aclamat, de către oameni, ca un adevărat împărat prin cuvintele: „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului!”.

intrarea-in-ierusalim-a-domnului-nostru-isus-hristos

Foto: Doxologia

În această duminică, la biserici se ține o Liturghie diferită față de cea care se oficiază în celelalte duminici, iar oamenii merg la biserică cu crenguțe de salcie, care sunt binecuvântate de preoți.

Floriile marchează săptămâna de dinaintea Paștelui, cunoscută ca „Săptămâna Mare”, după o lungă perioadă de post de 40 de zile. Totodată, această zi deschide Săptămâna Patimilor, prilej cu care în biserici au loc, în fiecare seară, Deniile, acele slujbe prin care Hristos este petrecut pe drumul crucii, până la moarte şi Înviere, a explicat pentru Mediafax, părintele Constantin Stoica.

Tradiții și superstiții de Florii

– Crenguțele de salcie sfințite la biserică sunt așezate de creștini la icoane pentru a fi păziți toți cei din casă de boli. Alții le prind la ușa de la intrare sau își încing mijlocul cu ele pentru a-și alunga durerile.

– Femeile nemăritate își pun crenguțele de salcie sub pernă, seara, înainte de culcare, pentru a se menține frumoase și pentru a atrage șansele de măritiș în acel an.

salciuta - Tradiții și superstiții de Florii! Ce semnificație are această sărbătoare
– Peștele nu trebuie să lipsească de la mesele creștinilor, având în vedere că în duminica Floriilor este dezlegare la pește.

– Nu este bine să te speli pe cap, deoarece vei albi înainte de vreme. Cei care vor totuși să o facă, trebuie să folosească apă sfințită.

– Se crede că dacă te împărtășești în duminica Floriilor sunt șanse mari ca orice dorință îți vei pune să se împlinească.

– Fetele mari pot lăsa sub un păr altoit o oglindă și o cămașă curată. După ce soarele răsare, lucrurile sunt luate și pot fi folosite în descântece de dragoste și sănătate.

– Femeile fac plăcinte pe care le dau de pomană nevoiașilor.

– Se spune că vremea de Florii anticipează cum va fi prognoza meteorologică de Paște. Însă, această superstiție diferă de la o zonă la alta. În timp ce în unele zone se crede că așa cum este vremea de Florii, va fi și de Paște, în alte zone este total diferit: dacă de Florii vremea este frumoasă, atunci de Paște la ploua, iar dacă în Duminica Patimilor vremea este urâtă, atunci de Înviere va fi soare.

– În ziua de Florii, urzicile înfloresc, motiv pentru care nu mai sunt bune de servit. Sărbătoarea Floriilor mai este denumită și „Nunta Urzicilor”.

– Fetele nemăritate fierb busuioc în apă la miezul nopții. Cu aceasta se spală pe păr, iar după aceea o toarnă la rădăcina unui păr înflorit pentru a-și întâlni perechea.

Câți români își sărbătoresc onomastica

În duminica Floriilor, peste 1,6 milioane de români își celebrează onomastica. Direcția pentru evidenţa persoanelor şi administrarea bazelor de date spune că sunt 1.088.277 de femei şi 613.104 bărbaţi care poartă acest nume sau derivate ale lui.

Cele mai întâlnite sunt Florentina, Florina, Florin și Florian.

 

Foto Cuvantul Libertatii

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Duminica Floriilor | Florii | Rătești

Ultimele articole