Traficul se desfășoară cu greutate, în această după-amiază, pe autostrada A1 București–Pitești.
Potrivit Centrului INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, la kilometrul 32+500 metri, în zona localității Palanca, județul Giurgiu, mai mulți saci cu cereale au căzut dintr-un camion pe carosabil, blocând complet benzile 1 și 2 pe sensul de mers către Pitești.
Din cauza incidentului, circulația rutieră se desfășoară doar pe banda de urgență, iar valorile de trafic sunt în creștere.
Poliția recomandă șoferilor prudență sporită în zonă, adaptarea vitezei la condițiile de drum și respectarea indicațiilor polițiștilor rutieri prezenți la fața locului.
Sursă foto: Facebook Info Trafic Pitești/ Bebe Ivan
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Dosar penal pentru un argeșean de 41 de ani prins conducând un moped neînregistrat și fără drept