Tragedie în Ștefan cel Mare! 2 persoane găsite decedate în locuință

de | 15.03.2025 23:10 | Județean, Eveniment, Importante

Tragedie în această seară în județul Argeș. Două persoane, un bărbat de aproximativ 40 de ani și o femeie de 41 de ani, au fost găsite fără suflare într-o locuință din comuna Ștefan cel Mare.

Autoritățile au fost alertate printr-un apel la 112, iar la fața locului au fost trimise de urgență trei echipaje de pompieri, o autospecială de stingere și două ambulanțe SMURD – una de prim ajutor calificat și una de terapie intensivă mobilă.

Ajunse la fața locului, forțele de intervenție au constatat că cele sesizate se confirmă, iar cele două victime prezentau rigiditate cadaverică.

Am fost solicitați să intervenim în comuna Ștefan cel Mare, în cazul a două persoane (una de sex masculin, în vârstă de aproximativ 40 de ani și una de sex feminin, în vârstă de aproximativ 41 de ani), decedate.

De urgență, către locul solicitării au fost alocate trei echipaje de pompieri, cu o autospecială de stingere și două ambulanțe SMURD, una de prim ajutor calificat și una de terapie intensivă mobilă.

Forțele de intervenție ajunse la locul solicitării, au constatat că, din nefericire, sesizarea se confirmă, cele două persoane prezentând rigiditate cadaverică.”, transmite ISU Argeș

Potrivit primelor informații, locuința era echipată cu o centrală pe gaze, însă cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită de medicii legiști.

Polițiștii vor deschide o anchetă pentru a stabili circumstanțele tragediei.

Foto descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Casă mistuită de flăcări în Costești! Pompierii au intervenit de urgență

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole