Argeșul este județul cu cea mai mare concentrare de firme de transport, aici avându-și cartierul general câteva dintre cele mai importante companii de profil din țară. Circa 2.400 de agenţi economici sunt înregistraţi în judeţul nostru ca prestatori de transport mărfuri, totalizând afaceri de circa 1,5 miliarde euro şi 13.000 de angajaţi. „Ancheta” continuă seria analizelor economice prezentându-vă evoluţiile firmelor din Top 10 transportatori argeşeni.
Odată cu depășirea pandemiei, în 2023, industria de transport și logistică a încercat să recupereze pierderile suferite, misiune dificilă în condiţiile în care în continuare este război la graniţele României. Cu toate acestea, principala problemă a transportatorilor o reprezintă faptul că ţara noastră nu face parte din spaţiul Schengen, ceea ce generează timpi de aşteptare uriaşi în punctele de frontieră, cu consecințe financiare grave.
Potrivit unui raport al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România, camioanele pot aşteptaşi până la 11 zile pentru a intra din Ucraina în ţara noastră, peste 5 zile pentru a intra din Moldova și până la 36 ore pentru a intra în țară din Bulgaria, pierderile companiilor de transport fiind de circa 15%. La toate acestea se adaugă şi preţul poliţelor RCA, care, în ciuda plafonării, rămâne piperat.
În 2023, piața transporturilor rutiere de mărfuri din țara noastră a totalizat 17 miliarde de euro. Astfel, acest sector a devenit cel mai mare exportator de servicii al României, cu o valoare de 7,81 miliarde de euro, depășind sectorul IT, care a totalizat 7,772 miliarde de euro anul trecut. Serviciile de transport rutier de mărfuri contribuie cu circa 2,6% la formarea PIB-ului.
► Dolo Trans Olimp rămâne în top
Firma argeşeană cel mai bine poziţionată în topul transportatorilor de mărfuri din România rămâne şi în acest an Dolo Trans Olimp, chiar dacă cifra de afaceri a scăzut semnificativ faţă de anul anterior. Astfel, dacă în 2022 firma controlată de tânărul om de afaceri Cristian Dolofan marca o cifră de afaceri record, de peste 581 milioane lei, anul trecut businessul a coborât până la 476,5 milioane lei (-18%).
Afacerea a crescut însă la capitolul rentabilitate, profitul net înregistrând o majorare de 75 de procente, de la 36 milioane lei la aproape 63 milioane, rezultând o marjă a profitului de 13,2%. A patra cea mai mare companie de transport din România deţine una din cele mai mari flote de autocamioane (circa 350 de unităţi) şi rămâne şi unul dintre principalii angajatori în domeniu, cu aproape 500 de salariaţi.
► Două companii străine s-au „infiltrat” pe piaţa argeşeană a transporturilor
Locurile al doilea şi al treilea în topul celor mai mari transportatori argeşeni sunt ocupate de două subsidiare ale unor companii străine: Quehenberger Logistics Rou, parte a grupului german cu acelaşi nume, şi Hoedlmayr Lazar România, din cadrul consorţiului austriac Hoedlmayr International AG.
Quehenberger Logistics Rou, cel mai mare angajator din domeniul transporturilor din România, marchează un regres atât în ceea ce priveşte businessul – care după ce anul trecut a depăşit pragul de 400 milioane lei, în 2023 coboară la 365 milioane lei (-9%) – cât şi raportat la profitul net, cu peste 4 milioane lei mai mic decât în 2022 (-16%).
În schimb, austriecii de la Hoedlmayr îşi continuă trendul ascendent şi consemnează o creştere de 26,5%, declarând o cifră de afaceri de peste 271 milioane lei şi un profit net de 14,5 milioane lei.
► Afacerile familiei Lazăr sar de 100 milioane euro
Nici pentru omul de afaceri Ion Lazăr 2023 nu a fost un an grozav, International Lazăr Company raportând la finalul anului o cifră de afaceri de 176,7 milioane lei, cu mai bine de 13% mai mică decât în 2022, concomitent cu o scădere a profitului de 22,5%, de la aproape 25 milioane lei la puţin peste 19 milioane.
Dintre businessurile fraţilor Lazăr, singurul cu cifre în urcare a fost Com Divers Auto Ro, companie aflată în portofoliul lui Dan Lazăr. Aceasta a bifat în 2023 afaceri de 154,5 milioane lei, faţă de doar 143 milioane în anul anterior, creşterea fiind de 8%, creştere ce a adus şi un profit net superior, de 2,6 milioane lei, faţă de doar 1 milion lei în 2022.
În schimb, „sora” mai mică firmei lui Dan Lazăr, Com Divers Logistic, a înregistrat o scădere a cifrei de afaceri, de la 141 milioane lei la 113 milioane (-20%), deşi profitul net a fost uşor în creştere – de la 2,34 la 2,76 milioane lei. Acestora li se adaugă şi alte firme mai mici care fac parte din grupurile Lazăr şi Com Divers, afacerile fraţilor Lazăr depăşind 100 de milioane de euro.
► Fluctuaţii în topul transportatorilor argeşeni
2023 a fost, se pare, anul societăţii Agexim Transport & Logistic. Desemnată „Transportatorul anului 2023” în cadrul galei „Romanian Transport Company of theYear 2023”, aceasta a fost una dintre puţinele firme de transport de mărfuri din judeţ care au încheiat anul 2023 cu cifre mai bune decât în 2022.
Cu o prezență de mai mult de 20 de ani în piața europeană de transport rutier, grupul Agexim este condus de directorul general George Şuteu. În timp ce, în urmă cu 4 ani, discutam doar despre o entitate cu numele de Agexim Spedition (72 milioane lei cifră de afaceri în 2022), astăzi există Agexim Solutions (26 milioane lei în 2023), care are rol de furnizor de material de lucru pentru o a doua entitate, Agexim Transport & Logistics (166,5 milioane lei cifră de afaceri), cele trei companii totalizând în jur de 500 de angajaţi.
Tot în trend ascendent a fost şi A&C International Road Cargo, firma controlată de omul de afaceri Iulian Andreică, cu 138 milioane lei în 2023, faţă de 125 milioane cu un an în urmă (+10%), şi un profit net în uşoară creştere de la 5,8 la 6,2 milioane lei. În schimb, cealaltă companie din portofoliul lui Iulian Andreică, Eliton Trans, manageriată în tandem cu Cătălin Marinescu, ca şi alte mari companii de profil a înregistrat o scădere a cifrei de afaceri, de la 174 milioane lei la 161 milioane lei (-7,7%), având însă un profit mai bun, de 6,5 milioane lei, faţă de 5,8 milioane în 2022.
În scădere a fost şi Dianthus Company. Măcinată de războiul dintre asociaţi, Dianthus, altădată una dintre cele mai puternice companii de transport din ţară, a consemnat în 2023 cea mai mică cifră de afaceri şi cel mai mic profit net din ultimii 11 ani. Astfel, după ce în 2022 părea să dea semne de revenire, raportând un bilanţ de peste 150 milioane lei, anul trecut a coborât sub 125 milioane lei (-17%).
Top 3 firme transport călători
Pe segmentul de transport călători, cele mai bune rezultate financiare figurează în dreptul aceloraşi trei companii ca şi în 2022.
Astra Transport rămâne cea mai mare firmă de transport persoane din judeţ, atât în ceea ce privește cifra de afaceri (31,7 milioane lei), cât şi numărul de angajaţi (219). Aceasta este urmată îndeaproape de firma din Mioveni Continental Fast Line, companie manageriată de Cosmin Costache (30,7 milioane lei), şi de Danvi Top Expediţii (28,4 milioane lei).
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: