Administrația locală din Pitești anunță că parcul auto al operatorului regional de transport Publitrans 2000 este îmbunătățit, începând de astăzi, 8 februarie, cu 8 autobuze noi și moderne, achiziționate din fondurile proprii ale operatorului, în valoare totală de 4.498.740 lei.
Noile autobuze, de 6 și, respectiv, 8 metri (câte 4 achiziționate din fiecare tip), au norma de poluare Euro VI, sunt dotate cu sisteme de climatizare și informare călători, au camere de supraveghere video și sunt adaptate nevoilor persoanelor cu dizabilități. Numărul total al locurilor disponibile pentru autobuzul de 6 metri este 23, dintre care 11 sunt pe scaune, iar pentru autobuzul de 8 metri numărul total al locurilor disponibile este 59, dintre care 23 sunt pe scaune.
Această achiziție a fost necesară pentru ca operatorul regional să poată onora angajamentele privind asigurarea transportului public de persoane pe raza administrativ teritorială a comunelor Moșoaia și Căteasca, recent înscrise în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Pitești (ADITPP). Totodată, se va asigura transportul locuitorilor din Izvorani, așa cum operatorul s-a angajat prin Contractul de servicii.
UPDATE:
”8 autobuze noi și moderne, achiziționate din fondurile Publitrans, au sosit în parcul auto al operatorului regional de transport.
Noile autobuze, cu dimensiunea de 6 metri, respectiv, 8 metri (sunt achiziționate câte 4 din fiecare tip), au norma de poluare Euro VI, sunt dotate cu sisteme de climatizare și informare călători, au camere de supraveghere video, fiind adaptate nevoilor persoanelor cu dizabilități.
În cel mai scurt timp, după testarea și recepția mașinilor, dar și după ce autoritățile locale din Moșoaia și Căteasca amenajează și semnalizează corespunzător stațiile de îmbarcare și debarcare, cererea de transport a locuitorilor din cele două comune și din orașul Ștefănești va fi pe deplin satisfăcută”, a transmis primarul Piteștiului, Cristian Gentea, pe pagina de Facebook.
Sursă foto: Primăria Municipiului Pitești și Facebook Cristian Gentea.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: