Pe 10 decembrie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică Argeș au finalizat verificările privind trei persoane implicate în transportul ilegal de material lemnos.
Conform IPJ Argeș, în luna octombrie, două dintre acestea, din comunele Pângărești, județul Neamț și Josenii Bîrgăului, județul Bistrița Năsăud, angajați ai unor societăți comerciale, au încărcat în aplicația Sumal 2.0 fotografiile unor alte dispozitive electronice, pentru a ascunde ilegalitățile transportului de lemn pe care îl efectuau.
O altă persoană, din comuna Leordeni, a depășit limita legală de 20 de metri cubi de material lemnos transportat anual, transportând o cantitate mai mare decât cea permisă.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat că cele trei persoane au transportat ilegal peste 187 de metri cubi de lemn. Ca urmare a abaterilor, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 30.000 de lei, iar materialul lemnos transportat ilegal, în valoare de peste 116.600 de lei, a fost confiscat.
Foto descriptiv alesdonline.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Campionatul European de Fotbal, Călin Georgescu și iPhone 16, în topul căutărilor pe Google în 2024