Comunitatea din Mioveni se mobilizează cu un puternic sentiment de solidaritate pentru a-l sprijini pe micuțul Ștefan Nae, care se confruntă cu o luptă dură pentru viața sa. Datorită implicării oamenilor de bine, deja s-au strâns sume considerabile, iar inițiativele de colectare a donațiilor continuă să se dezvolte. În zilele următoare, se vor desfășura două evenimente caritabile la Centrul Cultural Mioveni, unde fiecare bilet cumpărat și fiecare donație pot aduce o speranță în plus pentru Ștefan și familia lui. Vă invităm să fiți alături de noi în această misiune de suflet, să contribuiți la schimbarea destinului unui copil și să vă bucurați de momente artistice deosebite.
La doar 8 ani, Ștefan se luptă cu o tumoră canceroasă agresivă localizată pe peretele abdominal, dar i-ar putea salva viața o intervenție chirurgicală urgentă în Italia, costul acesteia fiind de 60.000 de euro. Administrația locală din Mioveni s-a alăturat demersului de a-l ajuta pe Ștefan. Orice contribuție, fie că este directă sau prin diverse canale de donație, (în contul mamei, ori la urnele de donații, amplasate în mai multe locații din Mioveni), poate aduce o speranță reală pentru viitorul lui Ștefan.
”Dragii noștri, avem nevoie de voi!
În fața provocărilor, comunitatea din Mioveni a dovedit de fiecare dată un puternic sentiment de unitate, solidaritate și compasiune.
Sute dintre dumneavoastră ați donat deja sume importante, în timp ce alte zeci de initiative privind colectarea de donații se derulează la nivelul comunității noastre, toate acestea pentru micuțul ȘTEFAN NAE, care în prezent duce o luptă grea pentru viața lui.
Tuturor vă mulțumim pentru implicare, însă efortul nostru continuă. Împreună, putem să-i oferim șansa de care are nevoie Ștefan pentru a se bucura de o copilărie frumoasă!
Pentru a-l ajuta, în zilele următoare se vor organiza două evenimente speciale, unde fiecare gest de sprijin contează. Vă invităm să veniți alături de noi, să fiți parte din această misiune de suflet. Fiecare bilet cumpărat, fiecare donație făcută înseamnă o speranță în plus pentru Ștefan și familia lui:
- 2 februarie, ora 14.00, Centrul Cultural Mioveni – SPECTACOLUL CARITABIL organizat de ACS Athletic Sports Dance & Gymanstics – Pitesti
- 9 februarie, ora 18.30, Centrul Cultural Mioveni – CONCERT CARITABIL – “SPERANȚĂ PENTRU ȘTEFAN” susținut de band-ul Filarminicii Pitești, organizat de Primăria Mioveni”, este mesajul transmis de administrația locală din Mioveni.
Spectacolul “SPERANȚĂ PENTRU ȘTEFAN” unește artiști de marcă ai scenei argeșene, cu rezonanță la nivel national, într-un act caritabil susținut de Primăria Mioveni în parteneriat cu Filarmonica Pitești. Vor concerta pianistul Victor Buștean, Alexandru Iordache la chitară bass și percuționistul Gabriel Barani, alături de soliștii Adina Sima, Luana Toader, Ștefania Rădulescu-Dumitrache, Marius Bălan și Alex Pîrvu.
Cei care au răspuns apelului organizatorilor și vor urca pe scena Centrului Cultural Mioveni, pe data de 9 februarie, începând cu ora 18.30, vă invită să susțineți acest demers. Accesul la eveniment se va face pe baza unei invitații, care se obține în urma unei donații de doar 150 ron pentru fiecare participant. Pentru rezervări sunați la numerele de telefon 0348/445 856 sau 0720017622.
Locurile în sală sunt limitate!
Sursă foto: FB Primaria Orasului Mioveni.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Trebuie să strângă 60.000 euro pentru a fi operat în Italia! Împreună putem salva viața lui Ștefan!