Parlamentul a dat votul final asupra Legii bugetului de stat pe 2026 și a bugetului asigurărilor sociale, în plen reunit, în prezența premierului Ilie Bolojan. Bugetul de stat a fost adoptat cu 319 voturi „pentru”, 104 „împotrivă” și o abținere, iar bugetul asigurărilor sociale a trecut cu 314 voturi „pentru”, 105 contra și 12 abțineri.
Dezbaterile au început joi seară, la ora 21:00, și au continuat pe parcursul nopții, ședința fiind suspendată la ora 3:00 și reluată la 10:00.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că, după adoptarea bugetului, Guvernul trebuie să ia măsuri pentru a limita impactul creșterii prețului carburanților, în contextul în care motorina ar putea depăși 12 lei/litru în weekend. Discuțiile vizează implicarea Ministerului Energiei și a Ministerului Agriculturii pentru a tempera efectele din piață: ”S-a votat bugetul. Eu le mulțumesc colegilor din Parlament, astăzi avem un buget votat. De acum prioritatea trebuie să fie aceasta: prețul la carburanți, la energie, Eu încurajez Guvernul, ba chiar îl somez să aibă această prioritate. Eu nu vreau să vin să dau soluții. Bogdan Ivan, ca ministru, a venit cu soluții. Mă aștept ca urgent să se vină cu soluțiile. Bogdan a prezentat toate variantele, de acum e o decizie guvernamentală. Trebuie să fie luată o decizie”.
Știre în curs de actualizare.
Sursă foto: screenshot FB Parlamentul Romaniei – Camera Deputatilor.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:












