Trei femei din Argeș reținute de polițiști după o serie de furturi

de | 11.10.2024 14:07 | Județean, Eveniment

Trei femei din Argeș au fost reținute de polițiști după o serie de furturi. Este vorba despre o femeie de 38 de ani, alta de 25 și o femeie de 40 de ani, din localitățile Mărăcineni și Merișani.

„În ziua de 10 octombrie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Pachetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, și au documentat activitatea infracțională a trei femei, de 38 de ani, din Mărăcineni, respectiv de 25 și de 40 de ani, din Merișani”, transmite IPJ Argeș într-un comunicat de presă.

În urma cercetărilor s-a stabilit că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, femeia de 38 de ani, din Mărăcineni, precum și femeia de 25 de ani, din Merișani, ar fi sustras, în ziua de 5 octombrie, în jurul orei 11:00, produse alimentare dintr-un magazin situat pe b-dul. Petrochimiștilor. Tot în aceași zi dar în jurul orei 13:00, femeia de 38 de ani, din Mărăcineni, a ajutat-o pe femeia de 25 de ani, din Merișani să sustragă produse cosmetice dintr-o farmacie de pe b-dul Petrochimiștilor (în sensul că prodisele sustrase de femeia de 25 de ani au fost disimulate sub vestimentația femeii de 38 de ani). Mai mult decât atât tot pe 5 octombrie, în jurul orei 12:30, femeia de 25 de ani, din Merișani, ar fi sustras un telefon mobil al unei persoane care se afla la un local din zona centrală, cu sprijinul femeii de 40 de ani, din Merișani (în sensul că s-a interpus între persoana vătămată și femeia de 25 de ani, astfel încât cea din urmă să își însușească telefonul dintr-un buzunar al hainei persoanei vătămate).

După administrarea probatoriului, la data de 10 octombrie în cele trei cauze penale, după parcurgerea etapelor procesuale, cele trei femei au fost reținute pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 11 octombrie, să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Polițiștii argeșeni transmit faptul că cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale.

poliția

Foto descriptiv captură video Ancheta Online

„Administrarea probatoriului pentru clarificarea cu precizie a participației fiecăreia dintre persoanele bănuite de săvârșirea oricărei infracțiuni reprezintă o componentă absolut necesară în activitatea de cercetare penală.

Existența unor mijloace de supraveghere video, cu calitate corespunzătoare, precum și o atitudine civică prim care faptele contra patrimoniului (cum ar fi infracțiunea de furt sau cea de înșelăciune) depind, de multe ori, de administrarea probelor cu martori și de procesarea imaginilor care ilustrează momentul săvârșirii infracțiunilor cercetate”, mai transmit poliiștii argeșeni care adresează mulțumiri cetățenilor care dau dovadă de spirit civic.

„Totodată vă asigurăm de implicarea noastră pentru depistarea autorilor unor asemenea infracțiuni, recuperarea prejudiciului și luarea masurilor legale care se impun.”, mai adaugă IPJ Argeș.

 

Foto descriptiv gds.ro

 

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Conflict între un bărbat fără adăpost și o femeie de 32 de ani din Pitești. Acesta a fost reținut!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Mărăcineni | Merișani | Pitești | Vâlcele

Ultimele articole