Trei minori de 14 și 15 ani s-au ales cu dosare penale!

de | 17.10.2022 13:07 | Eveniment, Național, Știri

Trei adolescenți cu vârste între 14 și 15 ani s-au ales cu dosare penale pentru distrugere, după ce au fost prinși de polițiști. Aceștia au distrus mai multe elemente de mobilier stradal dintr-un parc.

Evenimentul a avut loc sâmbătă, 15 octombrie, în jurul orei 4.00, când polițiștii din cadrul Poliției Locale Ploiești i-au depistat și condus pe cei trei făptași la sediul poliției, totul după ce minorii ar fi distrus mai multe elemente de mobilier stradal.Potrivit IPJ Prahova

Mai mult de atât, în urma controlului corporal, asupra unuia dintre ei a fost găsit un obiect tăietor-înțepător, care a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor.

În urma controlului corporal, asupra unui tânăr de 15 ani a fost găsit un obiect tăietor-înțepător, care

Cei trei adolescenți au fost încredințați reprezentanților legali, care au fost sancționați conform Legii nr.61/1991, pentru nesupravegherea acestora.

În cauză, organele oficiale de poliție de la Secția nr.1 de poliție Ploiești au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și portul fără drept de obiecte periculoase.

 

Sursa Digi24

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Săptămâna de vacanță a elevilor după primul modul -din 22 octombrie!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ploiești | Prahova

Ultimele articole