Un grav accident rutier a avut loc astăzi pe DN 26, în apropiere de localitatea Foltești, județul Galați, soldat cu moartea a trei persoane. Tragedia a fost cauzată de o manevră imprudentă a unui șofer de TIR în vârstă de 70 de ani, domiciliat în Republica Moldova.
Potrivit G4Media, șoferul TIR-ului, care circula dinspre municipiul Galaţi către localitatea Măstăcani, ar fi pierdut controlul asupra semiremorcii într-o curbă la dreapta, la km 34+300, moment în care aceasta a pătruns pe contrasens și a lovit frontal un autoturism care circula regulamentar din sens opus.
Autoturismul implicat în accident era condus de un bărbat de 41 de ani din Iași. În mașină se aflau și două femei: una de 70 de ani din Galați și alta de 60 de ani, cetățean al Republicii Moldova.
În urma impactului devastator, șoferul autoturismului și pasagera de 70 de ani au murit pe loc, iar femeia de 60 de ani a fost aruncată pe carosabil și a suferit răni incompatibile cu viața.
Din verificările preliminare efectuate la faţa locului de către poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Galaţi, s-a stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 70 de ani, domiciliat în Republica Moldova, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară şi o semiremorcă, dinspre municipiul Galaţi, către localitatea Măstăcani, într-o curbă la dreapta, în dreptul km 34+300m, ar fi pătruns cu semiremorca pe contrasens, moment în care ar fi acroşat un autoturism, care se deplasa din sensul opus. Acesta din urmă era condus de un bărbat de 41 de ani, din municipiul Iaşi, judeţul Iaşi care a decedat în urma impactului”, a transmis IPJ Galaţi.
La fața locului s-au deplasat de urgență echipaje de intervenție, printre care două ambulanțe SMURD, o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și un elicopter SMURD. Pompierii au descarcerat două dintre victime, însă toate cele trei persoane implicate în accident au fost declarate decedate de echipajele de urgență.
Conducătorul TIR-ului a fost testat pentru consumul de alcool și substanțe interzise, iar rezultatele au fost negative.
În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte ale producerii accidentului.
Sursă foto: observatornews.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Vești proaste pentru șoferi! Noul an vine cu scumpiri la pompă