INFORMAȚII NOI, ora 19:35
Polițiștii olandezi au reținut trei suspecți în cazul furtului tezaurului dacic, furat de la Muzeul din Drents.
Cei trei bărbați care sunt audiați la această oră sunt din Olanda de Nord.
Un al 4-lea suspect este căutat în continuare. Poza acestuia a fost făcută public astăzi.
Piesele furate din muzeu nu au fost găsite încă.
ȘTIRE INIȚIALĂ
În cursul zilei de astăzi, 29 ianuarie poliția olandeză a publicat o fotografie a primului suspect în cazul jafului tezaurului dacic.
Bărbatul din imagini ar fi fost surprins într-un magazin de bricolaj din Assen, cu două zile înainte de furt. Acesta purta o șapcă neagră, ochelari și era îmbrăcat similar cu cel surprins pe camerele de supraveghere din Muzeul din Drents, în ziua jaful, însă a cărui chip nu se vede în imagini.
Până la acest moment se cunoaște faptul că suspecții jafului de la muzeu au folosit o mașină marca Volkswagen Golf, gri, cu plăcuța de înmatriculare K-813-BK sau P-343-RL, mașină furată în localitatea Alkmaar și găsită arsă în altă localitate pe nume Rolde.
Polițiștii apelează la cetățeni pentru a fi contactați dacă îl văd pe acel bărbat din imagini sau dacă observă o mașină Ford Transit de culoare închisă despre care se crede că ar fi fost implicată în jaf.
Totodată, astăzi procurorii Parchetului General au ridicat documente de la „Direcţia pentru Cultură a Municipiului Bucureşti” în dosarul furtului pieselor din tezaurul dacic în Olanda, au precizat oficiali ai Parchetului, potrivit Antena 3 CNN.
Amintim că în urmă cu doar câteva zile, un jaf de proporții a avut loc la Muzeul Drents din Assen, Olanda, unde au fost furate piese valoroase din tezaurul dacic al României. Valoarea totală a pieselor furate este estimată la aproape şase milioane de euro.
Coiful dacic de la Coțofenești, sustras în noaptea de sâmbătă spre duminică din muzeu, valorează 4,3 milioane de euro, iar brățările au o valoare de circa o jumătate de milion de euro fiecare. Piesele au plecat din Muzeul Naţional de Istorie a României și erau asigurate.
Autoritățile din Olanda și România sunt în alertă și cercetează cazul pentru a prinde hoții.
Foto: colaj Antena3 CNN
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Imagini cu hoţii care au furat Tezaurul Dacic intrând în muzeu, după ce au provocat o explozie