Trei tineri de 21 de ani din Bascov – reținuți după ce au dat o spargere de mii de lei!

de | 02.04.2023 16:59 | După locație, Eveniment, Importante, Județean, Rural, Știri

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov au continuat verificările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, și au reținut, în ultimele 24 de ore, trei tineri, de 21 de ani, toți din localitatea Bascov.

Astfel, din cercetări desfășurate de polițiști reiese că cei trei ar fi dat o spargere în noaptea de 12 spre 13 martie.

Tinerii au intrat în curtea unei societăți comerciale din localitatea Bascov, de unde ar fi furat numeroase bunuri, în valoare totală de 2.000 de lei.

Pentru administrarea probatoriului, polițiștii Secției de Poliție Rurală Bascov, au pus în executare, în ziua de 30 martie, patru mandate de percheziție domiciliară, pe raza localităților Bascov și Merișani.

La data de 30 martie a.c., după administrarea probatoriului, toți trei au fost reținuți pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale.

 

Foto descriptiv.

Observatorul Prahovean

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Argeșean reținut după ce a încercat să violeze o bătrână de 73 de ani!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Bascov | Merișani | Pitești