Polițiștii din Mioveni au reușit să dea de urma a trei tineri din Micești care au furat mai multe segmente de gard metalic și unelte de pe un șantier din oraș. Fapta a fost reclamată în dimineața zilei de ieri, 10 noiembrie, iar în doar câteva ore, autorii au fost identificați. De asemenea, prejudiciul, estimat la aproximativ 20.000 de lei, a fost recuperat integral.
Potrivit IPJ Argeș, în jurul orei 09:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au fost sesizați de către administratorul unei societăți comerciale, cu privire la faptul că „ în perioada 07-10 noiembrie, persoane necunoscute ar fi sustras mai multe elemente de gard și unelte din perimetrul unei amenajări de șantier de la o locație aflată în construcție, de pe raza orașului Mioveni.”
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, iar polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au început imediat verificările.
Imediat, polițiștii au efectuat activități informativ-operative, stabilind că persoanele care au săvârșit fapta s-au deplasat în mai multe rânduri la locația în cauză, rezultând indicii referitoare la un autovehicul susceptibil a fi fost utilizat la transportul bunurilor și la cu privire la traseul de deplasare.”, transmite IPJ Argeș
La doar două ore de la sesizare, în jurul orei 11:00, polițiștii au depistat în trafic mașina suspectă și au identificat ocupanții acesteia – trei bărbați din localitatea Micești, cu vârste de 22, 24 și 25 de ani. Cei în cauză au recunoscut fapta și au predat bunurile sustrase, care au fost ulterior restituite persoanei păgubite.
În ziua de 10 noiembrie, în jurul orei 11:00, în urma depistării în trafic a autovehiculului în cauză și a stabilirii identității ocupanților, din Micești, cei în cauză au recunoscut săvârșirea faptei ce face obiectul cercetărilor, iar ulterior au predat bunurile sustrase.”, adaugă IPJ Argeș
Din cercetări a reieșit că, pe 7 noiembrie, în jurul orei 22:00, bărbatul de 24 de ani a mers singur la șantier, de unde a furat patru segmente de gard metalic. Câteva zile mai târziu, în noaptea de 9 spre 10 noiembrie, aproape de miezul nopții, acesta s-a întors împreună cu ceilalți doi tineri și au sustras mai multe unelte industriale, transportându-le ulterior la o locație din Micești.
Din fericire, prejudiciul a fost recuperat și restituit persoanei vătămate.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a comis fapta și pentru luarea măsurilor legale ce se impun.
Reprezentanții IPJ Argeș reamintesc că persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
Sursă foto: IPJ Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Produse retrase din magazinele Metro și Mega Image. Pot conține particule metalice și de cauciuc











