Trei zile de parfum, culoare și artă în Lunca Argeșului. Încearcă ciocolata și înghețata cu lavandă

de | 25.04.2025 16:22 | Pitești, Lifestyle

Atenție, piteșteni! 𝐋𝐚𝐯𝐚𝐧𝐝𝐚 𝐅𝐞𝐬𝐭 este în desfășurare, începând de astăzi, în Parcul Lunca Argeșului și își așteaptă vizitatorii cu delicii cu lavandă și amintim: ciocolată cu lavandă, înghețată cu lavandă, dar și alte produse.

În perioada 25–27 aprilie 2025, Parcul Lunca Argeșului din Pitești se transformă într-un tărâm al culorii și parfumului cu ocazia celei de-a 35-a ediții a Lavanda Fest. ”Festivalul adună peste 40 de expozanți români – producători de lavandă și artizani pasionați – care își întâmpină vizitatorii cu produse unice, delicii parfumate, cosmetice naturale, accesorii, decorațiuni și ateliere pentru cei mici. Un eveniment dedicat bucuriei de a trăi frumos, în armonie cu natura și tradițiile locale!”, transmit reprezentanții administrației locale din Pitești.

Sursă foto: FB Primăria Municipiului Pitești.

Lavanda Fest se desfășoară astăzi până la ora 20:00, iar sâmbătă și duminică de la ora 10:00 la ora 20:00. Ediția a 35-a a evenimentului reunește, în Orașul Lalelelor, peste 40 de branduri creative românești – producători de lavandă și artizani din domenii diverse – prezenți cu standuri în cadrul festivalului.

Sursă foto: FB Primăria Municipiului Pitești.

𝐋𝐚𝐯𝐚𝐧𝐝𝐚 𝐅𝐞𝐬𝐭 vă așteaptă cu:

  • multă lavandă sub diverse forme;
  • delicatese culinare cu lavandă precum: înghețată, limonadă, kürtös, macarons, miere, dulceață ș.a.;
  • sosuri inedite;
  • cosmetice naturale;
  • aranjamente florale;
  • flori și plante aromatice la ghiveci;
  • bijuterii și diverse accesorii unice;
  • haine din materiale naturale;
  • jucării handmade;
  • decorațiuni artistice;
  • colțuri foto instagramabile;
  • ateliere pentru copii.

”Vino să descoperi frumusețea florilor și sutele de produse unice ale micilor producători locali!”, mai transmit cei din administarția locală.

Sursă foto: FB Primăria Municipiului Pitești.

Citiți, de asemenea, pe anchetoanline.ro:

(VIDEO) Helios, primul câine pensionat din România

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole