Vești proaste pentru cei care călătoresc în aceste zile cu trenul. Vor merge mai încet cu 20-30 km/h față de viteza normală.
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. transmite că, în următoarele două zile, traficul feroviar va fi supus unor condiții speciale din cauza caniculei extreme și a temperaturilor ridicate, care se vor apropia de 40 de grade Celsius la umbră.
Măsura se aplică pe raza județelor aflate sub incidența avertizărilor meteo de temperaturi deosebit de ridicate.
Precizăm faptul că, măsura de reducere a vitezei de circulație va fi menținută până joi 15 august, zilnic în intervalele orare în care temperatura la nivelul șinei va atinge pragul de 50 de grade Celsius, evoluția temperaturilor la nivelul solului fiind permanent verificată de către personalul feroviar al sucursalelor regionale de cale ferată care adminstrează rețeaua feroviară.”, transmite compania
CFR S.A. recomandă călătorilor ca, în această perioadă, înainte de efectuarea călătoriei, să solicite informaţii despre orele de sosire şi de plecare ale trenurilor din/în staţiile CFR la casele de bilete ale operatorului de transport de la care a achiziţionat sau doreşte să achiziţioneze bilet şi să consulte periodic site-urile operatorilor de transport feroviar pentru informaţii actualizate despre condiţiile şi măsurile impuse în graficul trenurilor înscrise în circulaţie.
Vă asigurăm totodată de faptul că, CFR SA, prin personalul de specialitate din cadrul regionalelor de cale ferată, va efectua inclusiv revizii suplimentare pe reţea pentru verificarea tehnică a liniilor de cale ferată și înregistrarea în mod constant a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei, operațiuni necesare pentru adaptarea în condiții de siguranță a traficului. De asemenea, informăm asupra faptului că, dispeceratele CFR vor menține o permanentă legătură cu toți operatorii de transport feroviar, care vor fi avizați operativ când se impune reducerea vitezei de circulație și pe ce intervale de stații, astfel încât operatorii de transport feroviar de călători să informeze, la rândul lor, pasagerii din trenurile aflate deja în circulație, sau care urmează să circule în ziua respectivă, despre condițiile de trafic intrate în vigoare.”, adaugă reprezentanții CFR
foto descriptiv adevarul.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
A început încărcarea cardurilor de alimente cu o nouă tranșă de 250 lei