- Noi detalii despre moartea subită a tinerei sportive
INFORMAȚII NOI, 16 august 2022
Tânăra baschetbalistă, Alessia Maria Raiciu, care a murit în somn chiar în ziua când devenea majoră, ar fi decedat din cauza unui edem pulmonar acut. Acesta este răspunsul medicilor legiști în urma autopsiei. Momentan nu se știe exact ce anume ar fi cauzat acest edem pulmonar, în continuare se așteaptă rezultatele de la examenul anatomo-patologic și de la cel toxicologic.
Conform newsmed.ro „edemul pulmonar acut (EPA) reprezintă o afecțiune caracterizată prin umplerea excesivă a alveolelor pulmonare cu lichid. Consecința imediată a edemului pulmonar acut o reprezintă alterarea schimburilor de gaze la nivelul membranei alveolo-pulmonare cu scăderea saturației oxigenului în sânge.”
Edemul pulmonar acut este o urgență medicală.
ȘTIRE INIȚIALĂ, 15 august 2022
Zi tristă pentru lumea sportului românesc. O tânără speranță a baschetului, Alessia Maria Raiciu, a fost găsită decedată în casă.
Din informații aflăm că tânăra a murit în somn, în ziua în care împlinea 18 ani.
Trupul tinerei a fost predat Institutului Național de Medicină Legală pentru efectuarea autopsiei.
Alessia Maria Raiciu era o sportivă de performanță, câștigase numeroase medalii la campionatele naționale juvenile și a avut prezențe chiar și în Liga Națională de Baschet Feminin.
Oamenii legii au deschis un dosar pentru a elucida circumstanțele în care s-a produs decesul sportivei.
Foto: observatornews.ro
Reprezentanții Federației Române de Baschet au transmis un mesaj în mediul online după aflarea tristei vești:
Zborul unei baschetbaliste de reală perspectivă a fost curmat mult prea devreme…
Una dintre cele mai talentate sportive ale generației 2004 nu mai este printre noi. Alessia Maria Raiciu a decedat chiar în ziua în care împlinea 18 ani.
Tânăra câștigase numeroase medalii la campionatele naționale juvenile alături de CS Olimpia București și bifase prezențe și în Liga Națională de Baschet Feminin, alături de Agronomia București.
Federația Română de Baschet transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate!
Odihnește-te în Pace, Alessia!”.
Sursa foto: Facebook
Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro: