Weekend plin pentru salvamontiștii din Prahova. Ei au avut 9 intervenții în acest week-end pe pârtiile de schi din Azuga si Bușteni.
De asemenea, salvatorii montani au recuperat, astăzi, două persoane care s-au aventurat pe un traseu dificil, închis în sezonul de iarnă. Se pare că ambele persoane erau neechipate corespunzător şi nu au ţinut cont de restricţiile în vigoare pe traseele pe care s-au aventurat.
Norocul a ținut cu ei și au reușit să ajungă la finalul traseului, însă din cauza echipamentului nepotrivit erau epuizați fizic, acuzând stări de lipotimie și hipotermie.
Echipați ca pentru o plimbare prin parcul orașului, s-au încumetat să parcurgă un traseu dificil, închis în sezonul de iarnă. Mare noroc au avut că au reușit să ajungă la final, epuizați fizic și acuzând stări de lipotimie și hipotermie. I-am transportat la Baza Salvamont Baba Mare, unde vor primi îngrijirile necesare, urmând ca mâine să fie coborâți în Bușteni.”, transmite Salvamont Prahova într-o postare pe Facebook
Cei doi turiști au fost duși la Baza Salvamont Baba Mare, iar mâine vor fi coborâţi în Buşteni.
Pentru a evita astfel de situații, turiştii sunt sfătuiţi să nu se aventureze iarna pe munte, pe trasee nemarcate. Să urmeze drumurile oficiale, să informeze Salvamontul şi să fie echipaţi. Pentru că orice pas imprudent îi pune în pericol nu doar pe ei, ci şi pe salvatorii care îşi riscă vieţile ca să îi ajute.
Foto descriptiv Facebook Salvamont România
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
O nouă metodă de înşelăciune: „Apreciază postări pentru bani!”