Patru turiști polonezi au fost salvați noaptea trecută de echipele de jandarmi montani și de salvamontiștii din Parâng, după ce au rămas blocați în zona montană Plaiul Muierii, aflată la granița dintre județele Hunedoara, Vâlcea și Alba.
Aceștia se aflau la o altitudine de aproximativ 1.900–2.000 de metri, într-un gol alpin din aceeași zonă. După primirea apelului de urgență, Inspectoratul de Jandarmi Județean Hunedoara a mobilizat echipa montană a Detașamentului 3 Jandarmi Lupeni, iar I.J.J. Vâlcea a trimis un echipaj suplimentar pentru sprijin.
Unul dintre turiști a transmis coordonatele GPS, ceea ce a permis localizarea rapidă a grupului.
În decurs de circa două ore, echipele de salvare formate din jandarmi montani din Hunedoara și Vâlcea, alături de Salvamont Parâng au ajuns la cei patru turiști. Aceștia se aflau în stare bună și nu au avut nevoie de asistență medicală.
Turiștii au fost însoțiți în siguranță până la Petroșani, iar misiunea de salvare s-a încheiat cu succes în jurul orei 05:00.
Foto: Facebook
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Doi turiști israelieni, recuperați de salvamontiști după ce s-au rătăcit pe Platoul Bucegi