anchetaonline.ro

Turul României 2025 trece prin Pitești: 150 de rutieri, 25 de echipe și o cursă de poveste

de | 10.09.2025 15:15 | Pitești, Lifestyle

Piteștiul reintră pe harta marilor competiții sportive, găzduind joi, 11 septembrie, startul etapei a II-a din Turul României la Ciclism 2025. „Mica Buclă” aduce în oraș peste 150 de rutieri din 25 de echipe internaționale, într-o cursă spectaculoasă de 172 km, ce promite adrenalină, spectacol și promovarea frumuseților României.

Administrația locală anunță că joi, 11 septembrie, municipiul Pitești devine punctul central al celui mai important eveniment ciclist al anului – Turul României 2025, supranumit și „Mica Buclă”. Orașul nostru găzduiește startul etapei a II-a, cu plecare la ora 09:50, din Piața Primăriei, pe traseul Pitești – Topoloveni – Pucioasa – Pasul Dichiu (Piatra Arsă), o rută spectaculoasă de 172 km, ce leagă zone urbane dinamice de peisaje montane impresionante.

Evenimentul, organizat de Federația Română de Ciclism, în parteneriat cu Agenția Națională pentru Sport și Auchan România, aduce la startul celei de-a 57-a ediții peste 150 de rutieri din 25 de echipe internaționale, reprezentând 13 țări. România este, astfel, gazda unui adevărat spectacol sportiv care reunește performanța, fair-play-ul și promovarea unor destinații turistice și culturale deosebite.

Potrivit sursei citate, competiția se desfășoară între 10 și 14 septembrie 2025, pe un traseu total de peste 830 km, împărțit în 5 etape. Startul a fost dat în Craiova, iar plutonul va trece prin orașe precum Pitești, Râmnicu Vâlcea, Brașov, Buzău, Brăila și Slobozia, pentru a încheia cursa în București, pe un circuit spectaculos.

Sursă foto: Primăria Municipiului Pitești.

Traseul Turului pune în valoare zone emblematice pentru România: ceramica de Horezu, livezile de la Voinești, peisajele Masivului Bucegi sau noul pod peste Dunăre de la Brăila.

Pe lângă spectacolul sportiv de elită, Turul României include și curse dedicate copiilor și amatorilor, organizate în diferite etape și localități de pe traseu. La ediția din acest an sunt așteptați peste 3.000 de participanți, confirmând succesul formulei care aduce ciclismul în mijlocul comunităților. În ziua etapei de la Pitești, pasionații vor putea lua parte la „King of the Mountain”, o urcare spectaculoasă de 12,5 km spre Pasul Dichiu, cu o diferență de nivel de peste 850 m.

Sursă foto: Primăria Municipiului Pitești.

Revenirea Turului României la Pitești, după 18 ani, reconfirmă rolul municipiului nostru ca gazdă a marilor evenimente sportive. Primăria Municipiului Pitești invită toți locuitorii să fie alături de cicliști, să îi încurajeze la start și să se bucure de atmosfera unică pe care doar „Mica Buclă” o poate aduce.

Turul României 2025 va fi transmis în direct pe PrimaSport 3, online pe www.turulromaniei.ro și pe paginile oficiale de Facebook Tour of Romania și Auchan România.

Sursă foto și video: Primăria Municipiului Pitești.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

România primește 16,68 miliarde de euro prin SAFE pentru apărare și infrastructură strategică

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole