Un polițist de 21 de ani a murit în timpul serviciului

de | 08.11.2024 13:51 | Național, Eveniment

Tragedie în județul Timiș, acolo unde un tânăr polițist, în vârstă de 21 de ani, și-a pierdut viața în timpul serviciului. Medicii nu au mai putut face nimic pentru el.

Potrivit news.ro, agentul era în tura de noapte la Postul de Poliție Ghizela, iar în jurul orei 22.00 și-a anunțat colegul că merge până la toaletă.

Îngrijorat că a trecut ceva timp și nu s-a mai întors în birou, colegul a decis să meargă să vadă ce se întâmplă. Polițistului de 21 de i s-a făcut rău și a leșinat.

Colegul tânărului polițist a sunat imediat la numărul de urgenţă 112, iar la fața locului a sosit un echipaj medical. Medicii au încercat să-l resusciteze timp de aproape o oră, însă, din păcate, tânărul a fost declarat decedat.

Conform primelor informații, polițistul ar fi suferit un infarct, dar cauza exactă a morții va fi stabilită în urma autopsiei.

Agentul era originar din Băile Herculane și absolvise recent Școala de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina, fiind încadrat în structura de Poliție din Timiș de aproximativ un an.

La data de 07.11.2024, în jurul orei 22:00, IPJ Timiș a fost sesizat cu privire la faptul că unui agent de poliție, în vârstă de 21 ani, în timp ce se afla în serviciu, în Postul de Poliție Ghizela, i s-a făcut rău și a leșinat în toaletă.

Colegul de patrulă i-a aplicat manevre de resuscitare până la sosirea cadrelor medicale care au preluat procedeul, după o oră fiind declarat decesul. Din primele verificări s-a stabilit că acesta nu era cunoscut cu afecțiuni medicale. Polițistul era încadrat din decembrie 2023, absolvent al Școlii de Agenți de Poliție Vasile Lascăr din Câmpina”, au transmis reprezentanţii IPJ Timiş.

Foto descriptiv olt-alert.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Atenţionare MAE pentru românii care vor să călătorească în Suedia

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Câmpina | Olt | Suedia