Sfârșit tragic pentru un tânăr de 23 de ani din județul Ilfov. El a murit înecat în lacul Snagov.
Tragedia a avut loc duminică, 16 iunie, când a mers la scăldat cu mai multe rude.
Chiar dacă nu știa să înoate, tânărul s-a aruncat în apă, pentru a se răcori. Din păcate, nu a mai putut ieşi la suprafaţă.
În momentul în care și-a dat seama că bărbatul se îneacă, cumnatul lui a încercat să îi salveze viaţa, însă fără rezultat, relatează observatornews.ro
Apropiații săi au sunat imediat la Serviciul Unic de Urgență 112 și mai multe echipaje de salvatori au ajuns la fața locului.
Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat prin 3 apeluri, cu privire la faptul că, un băiat de 23 de ani, în timp ce se afla la scăldat cu mai mulți tineri, s-a aruncat în lacul Snagov și nu a mai ieșit la suprafață.
La fața locului s-au deplasat imediat polițiști din cadrul Stațiunii Snagov, împreună cu polițiști de la Postul de Poliție Transporturi Navale Snagov, pentru efectuarea activităților din competență, precum și pompierii militari și scafandrii din cadrul ISUBIF”, a transmis IPJ Ilfov
Tânărul a fost scos din apă de scafandrii și predat echipajelor medicale, care au încercat minute bune să îl salveze, însă fără rezultat, fiind declarat decesul acestuia.
În urma acestei tragedii, o fetiţă de doar 2 anişori a rămas fără tată.
Sursă foto: observatornews.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro