- S-a cerut nu doar președinte nou, ci și dizolvarea Biroului Național al USR
Eșecul USR în alegeri a fost unul anticipat încă dinainte de scrutinul electoral. Membri ai acestui partid, dar și alți lideri politici au atras atenția că deciziile USR și modul de abordare a campaniei vor trage partidul în jos, ceea ce s-a și întâmplat. Ceea ce nu anticipa nimeni a fost cât de jos se va duce USR. Și s-a tot dus, până a ajuns la 8,70% la europarlamentare, chiar și sub AUR, care a obținut aproape dublu. În aceste condiții, demisia lui Cătălin Drulă nu a fost una de onoare, ci una din necesitate, căci, dacă nu-și dădea el demisia, îl linșa partidul. Cu încă două scrutinuri foarte importante de alegeri în față, USR trebuie să reconfigureze traseul în regim de urgență. La final de iunie, partidul va avea președinte și un nou Birou Executiv. Foarte probabil, viitorul președinte va fi și viitorul candidat la președinția României. Primarii câștigători ai USR – Elena Lasconi și Dominic Fritz – sunt nume pe marginea cărora se discută intens în aceste zile.
Narcis Mircescu: ”Am avut o comasare care, practic, a anulat alegerile europarlamentare”
Potrivit senatorului Narcis Mircescu, președintele USR Argeș, scorul slab a fost înregistrat în contextul în care europarlamentarele au fost comasate cu localele. În Argeș, potrivit acestuia, la locale scorul a fost mai bun decât cel obținut în urmă cu patru ani.
”Am avut o comasare care, practic, a anulat alegerile europarlamentare, iar electoratul a avut un comportament de alegeri locale. De altfel, nici nu s-a prea făcut campanie pentru alegerile europarlamentare. Într-adevăr, la europarlamentare, partidul a avut un scor mic, dar, dacă facem o comparație cu localele, putem spune că partidul a crescut. În Argeș, am crescut de la 10,72 % la 13,5% Consiliul Județean, adică am trecut de la de 4 la 5 consilieri județeni. De asemenea, am avut un primar și acum avem doi și am trecut de la 62 de consilieri locali, la 110 consilieri în cadrul dreptei unite, dintre care 87 sunt de la USR. Așadar, a crescut numărul de primari, a crescut numărul de consilieri, a crescut votul politic, și în această situație sunt multe județe.”, ne-a declarat Narcis Mircescu.
Potrivit acestuia, săptămâna viitoare, se vor desfășura alegerile pentru a fi ales viitorul președinte al partidului, iar la final de lună va fi ales un nou Birou Național.
”Va fi o rundă de alegeri pentru președinte cu votul tuturor membrilor. Înscrierile au loc până azi (n.r. duminică, 16 iunie) la 12 noaptea, iar săptămâna viitoare se va vota electronic. Vor fi patru zile de campanie, două tururi de alegeri dacă va fi nevoie, iar pe 29 iunie va fi Congresul care va alege un nou Birou Național format din 24 de membri.”, ne-a mai declarat Narcis Mircescu.
Întrebat fiind dacă viitorul președinte al USR va fi și candidatul la prezidențiale, Narcis Mircescu a declarat că acest lucru ar fi de preferat: ”Nu e obligatoriu ca președintele USR să fie și candidat la prezidențiale, dar în mod natural, da, așa ar fi de preferat.”
La mijlocul zilei de duminică, Elena Lasconi și-a anunțat candidatura, iar Narcis Mircescu a declarat fără niciun dubiu: ”Argeșul o va susține în bloc”.
Elena Lasconi: ”Refuz să stau cu mâinile în sân și să privesc cum se duce de râpă democrația”
Într-un anunț lansat în după-amiaza zilei de duminică, Elena Lasconi, primar reales cu scor-record pentru al doilea mandat la Primăria Câmpulung, și-a anunțat candidatura pentru funcția de președinte al USR. Aceasta a transmis un mesaj care sună, puțin, ca unul de adio față de câmpulungenii pe care îi asigură, totodată, de toată loialitatea sa.
”E vremea RECONSTRUCȚIEI! Dragi câmpulungeni, vă mulțumesc pentru încredere! Am fost, sunt și voi fi loială Câmpulungului câte zile voi mai avea. Tot ce fac și voi face este pentru binele orașului. Nu este o promisiune, ci un legământ. Aici este casa mea. Aici este sufletul meu. Și asta datorită vouă. Mă mândresc cu Câmpulung. Mă mândresc că sunt româncă.
După alegerile din 9 iunie nici nu am apucat să mă bucur de rezultate. M-am trezit într-o situație în fața căreia nu pot să rămân spectator. Refuz să stau cu mâinile în sân și să privesc cum se duce de râpă democrația din țara asta pe care o iubim cu toții. Știu că pot schimba multe și sunt datoare să încerc, așa cum fac zi de zi aici la Câmpulung.
În acest moment, România este roșie. Avem un partid-stat: PSD. Avem și o alternativă: USR, echipa din care fac parte. Mă doare să văd mesajul electoratului la nivel național. Românii au întotdeauna dreptate. Mesajul românilor nu trebuie ignorat, ci ascultat. Așa că am decis să-mi depun candidatura pentru președinția USR. Motivul: reconstrucția partidului, singura alternativă în fața partidului-stat.
Aici la Câmpulung continuăm cu fapte. Vă rog să aveți încredere: cuvântul meu e contract! Să fim sănătoși, liberi, uniți și să ne bucurăm unii de alții!” – este mesajul Elenei Lasconi.
Fritz sau Lasconi? – aceasta este întrebarea. Sau… amândoi?
Dacă ar fi după Cătălin Drulă, fostul președinte al USR, Dominic Fritz, primarul Timișoarei, ar trebui să fie viitorul președinte al USR. Cumva, Drulă i-a făcut un deserviciu lui Fritz, anunțând acest lucru în același discurs în care și-a anunțat demisia. Nu e un lucru tocmai de dorit să fii… „moștenitorul” perdantului.
Întrebat fiind dacă Elena Lasconi nu ar fi un președinte bun de partid, Drulă a făcut o pauză lungă, răspunzând sec: ”Altă întrebare”.
Atitudinea sa față de Lasconi nu este una surprinzătoare. Primărița l-a atacat frontal după ce Drulă a ras-o din fruntea listei pentru europarlamentare.
Așadar, foarte probabil, nucleul dur creat în jurul lui Drulă nu va da un vot pentru Lasconi. Totul se va juca la desemnarea candidaților pentru vot.
Dominic Fritz, foarte mult simpatizat în rândul partidului, pleacă din start cu un handicap: ar vrea să fie președinte al partidului, nu și candidat la prezidențiale. Se vorbește însă despre următoare mișcare: Fritz președinte la USR și Lasconi candidat la prezidențiale, ceea ce nu e deloc o alternativă în fața căreia partidele să stea prea liniștite. Vorbim de doi primari care au fost realeși cât se poate de confortabil.
Tot în cursul zilei de duminică, primarul Timișoarei le-a transmis colegilor, printr-un mesaj pe Whatsapp, că vrea să separe funcția de președinte al partidului de candidatul la alegerile prezidențiale din toamnă. Fritz le-a mai transmis colegilor din USR că face tot posibilul pentru a găsi o soluție de leadership care să unească toate forțele.
”Sunt în legătură cu mulți dintre voi, m-am consultat cu toți primarii de municipiu. M-am văzut cu Lucian Stanciu-Viziteu și am vizitat-o pe Elena la Câmpulung. O respect enorm pentru rezultat și energia pe care o pune în mandatul de primar și în acțiunea politică. Fac tot posibilul să găsim o soluție de leadership care să unească toate forțele.”, a transmis primarul Timișoarei, adăugând: ”Viziunea mea pentru următoarea perioadă este să muncim pentru alegerile ce vin și, în același timp, să începem o reunificare și o reconstrucție a partidului, proces care să ne facă până în decembrie mai puternici. Pentru ca ambele să se desfășoare simultan, este necesară, în opinia mea, o separare a funcției de președinte al USR de cea de candidat la președinție.”
Despre un tandem Dominic Fritz preşedinte USR şi Elena Lasconi drept candidat USR la prezidenţiale, primarul a spus că este una dintre variante.
Primarul USR din Bacău: ”O susțin pe Elena, deoarece cred că în acest moment este cea mai bună soluție pentru USR”
Lucian Viziteu, primarul USR de la Bacău, nu vede cu ochi buni ca viitorul președinte să nu-și asume și candidatura la prezidențiale. În acest sens a felicitat anunțul Elenei Lasconi, înțelegând din mesajul ei că este gata să-și asume și candidatura pentru președinția României.
”Dragi prieteni, Elena Lasconi a spus Da! Elena a hotărât să-și asume atât candidatura la președinția partidului, cât și candidatura la alegerile prezidențiale. Nu a fost o decizie ușoară, va avea, cu siguranță, multe de înfruntat. De asta are toată aprecierea și susținerea mea. Mă bucur că a înțeles mesajul meu și al altor colegi, atunci când am solicitat ca oricine dorește să se înscrie în cursa pentru conducerea USR să-și asume și candidatura. O susțin pe Elena, deoarece cred că în acest moment este cea mai bună soluție pentru USR. Elena are energia și dorința de a reconstrui partidul, are legitimitatea votului și notorietatea necesară pentru a începe campania cu motoarele turate.”, este mesajul lui Viziteu.
Lasconi: ”Am crezut că va fi sub 20%, dar nu așa rău!”
Spre deosebire de Dominic Fritz, Elena Lasconi nu vede o reunificare pe principiul… să fim cu toți împreună, ci și-ar dori ca cei responsabili să facă un pas în spate și să lase controlul USR din mână. De altfel, mulți membri USR consideră că de ani de zile un nucleu de oameni au confiscat partidul. Primăriţa Câmpulungului vrea să îi readucă în USR pe toţi cei care au fost „executaţi” de fostele conduceri „de fier” ale USR.
”Dacă vrei să mergi la câștig, trebuie să ai un target, unde vrei să ajungi, să nu îți stea nimic în cale, nu cu orgolii. Nu m-am așteptat să fie atât de rău, am crezut că va fi sub 20%, dar nu așa rău. Când am discutat pentru europarlamentare, aveam în cap un scor de minimum 30%, pentru asta trebuia să luptăm. Suntem singura alternativă de dreapta din România și o să reînviem. Sunt multe greșeli, trebuie discuții în partid, e bună câteodată și o lovitură din asta ca să știi că nu ți se cuvine totul. Unora, când ajung la conducere, le ia Dumnezeu mințile, cred că își dă seama Drulă că a greșit enorm, dar e înconjurat de niște băieți și ei trebuie să dea un pas înapoi. Cred că a făcut o greșeală și cu mine, pentru asta lumea i-a amendat, nu au luat în calcul atât de mult Elena Lasconi, m-au garat la gara de la Câmpulung. Eu chiar sunt o forță, fiecare primar pe care-l cunosc și a reconfirmat merită respectul. Ca noi să schimbăm ceva și să începem să reconstruim singura alternativă de dreapta din România, Biroul Național trebuie dizolvat. Nu știu de ce nu și-au dat toți demisia încă.”, a declarat Lasconi, după alegeri.
Material realizat de Iulia Bădulescu.
Sursă foto: ediția tipărită.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Bacalaureat 2024. AZI are loc proba orală la Limba și literatura română