Căutările în cazul persoanelor dispărute în râul Mureș au continuat.
Patru persoane, doi adulți și doi copiii au dispărut în apele râului Mureș în data de 30 aprilie, atunci când barca în care se aflau împreună cu alte opt persoane, s-a răsturnat.
Un copil și-a pierdut viața chiar în acea seară iar după zile întregi de căutări au fost găsite cadavrele și celor doi adulți dați dispăruți.
Luni 8 mai a fost găsit și trupul neînsuflețit a unui copil în râul Mureș dar pe teritoriul Ungariei. Acesta a fost transportat la serviciul de medicină legală Szeged pentru identificare iar în această seară, 9 mai, poliţiştii arădeni au confirmat faptul că trupul găsit este al unuia din cei doi copii daţi dispăruţi.
În seara zilei de 9 mai a.c., în urma schimbului de informaţii cu Punctul de Contact Cenad, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, am fost informaţi despre faptul că a fost stabilită identitatea cadavrului minorului descoperit pe râul Mureş, în Mako, Ungaria, în după-amiaza zilei de 8 mai a.c. Este vorba despre unul dintre copiii minori căutaţi din seara zilei de 30 aprilie a.c., când pe râul Mureş o barcă cu 12 ocupanţi s-a scufundat’, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, citat de dcnews.ro
Bărbatul care conducea barca scufundată în râul Mureş, la Periam Port, a fost reţinut pentru ucidere din culpă. Acesta avea o alcolemie de 0,31 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
Foto: Antena3CNN
Mai multe informații legate de acest subiect puteți citi, pe anchetaonline.ro: