Update 2 26 noiembrie
În urma verificărilor preliminare efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung, s-a stabilit că tânărul implicat în accidentul de aseară din comuna Vlădești se afla sub influența alcoolului.
Potrivit IPJ Argeș, tânărul de 22 de ani, din Vulturești, conducea un autoturism pe DJ 732, pe direcția Bălilești – Aninoasa, când, într-o curbă la dreapta, nu a adaptat viteza și a pierdut controlul volanului. Mașina s-a răsturnat în afara părții carosabile și a lovit un autoturism parcat.
Tânărul, care se afla singur în mașină, a suferit leziuni ușoare. El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind peste limita legală de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost transportat la o unitate medicală pentru investigații și recoltarea probelor biologice.
Pe numele său vor fi întocmite acte premergătoare pentru conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă, iar permisul i-a fost suspendat.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările producerii accidentului și luarea măsurilor legale care se impun.
Update 1
În accident a fost implicată o singură persoană, șoferul autoturismului răsturnat care a fost transportat la spital de echipajul medical sosit la fața locului.
Oamenii legii au deschis un dosar penal în urma incidentului rutier iar cercetările în acest caz continuă.
Știrea inițială 25 noiembrie
În urmă cu puțin timp a avut loc un accident rutier grav în județul Argeș, pe raza comunei Vlădești, acolo unde sunt implicate două mașini, dintre care una răsturnată.

Sursa foto: anchetaonline.ro
La fața locului intervin în aceste clipe polițiștii din comuna Vlădești, urmând să ajungă și un echipaj medical.
Din informații aflăm că un șofer ar fi intrat cu mașina într-un autoturism parcat iar în urma impactului puternic, acesta s-a răsturnat.
Momentan nu se cunosc detalii legate de posibile victime, potrivit martorilor șoferul autoturismului răsturnat a fost scos din vehicul, acesta se află în afara pericolului însă se așteaptă ambulanța pentru asistență medicală.

Sursa foto: anchetaonline.ro
Sursa foto: anchetaonline.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Decizia privind extrădarea lui Dani Mocanu și a fratele său, amânată!












