Informații noi
Adolescentul de 16 ani din Bradu a fost depistat pe raza județului Mehedinți, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Orșova.
Din verificările efectuate până în prezent, polițiștii au stabilit că acesta nu a fost victima vreunei infracțiuni și se află în siguranță.
Reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului au fost sesizați cu privire la situația minorului, pentru efectuarea de verificări specifice.”, transmite IPJ Argeș
Știrea inițială
Polițiștii argeșeni desfășoară cercetări pentru găsirea minorului NEAGU VALENTIN, în vârstă de 16 de ani. Acesta ar fi plecat voluntar de la locuința din Bradu în noaptea de 18 spre 19 septembrie, în jurul orei 23:00.
Din verificările efectuate până acum, se pare că Valentin s-ar putea afla pe raza municipiului Orșova, județul Mehedinți. Polițiștii au transmis semnalmentele minorului tuturor unităților de poliție și structurilor care pot legitima persoane, inclusiv jandarmilor și polițiștilor locali, pentru a crește șansele de a-l găsi.
Semnalmente : aproximativ 1,70 m înălțime, 70 de kg, constituție atletică, ochi verzi.
Vestimentația la momentul plecării nu a putut fi stabilită până la acest moment.
Potrivit IPJ Argeș, adolescentul nu este cunoscut cu plecări voluntare anterioare.
Persoanele care pot oferi informații despre minor sunt rugate să anunțe Serviciul Unic de Urgență 112 sau să ia legătura cu Poliția Municipiului Pitești la numărul 0248 607 009.
Sursă foto: IPJ Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro